Propunerea legislativă privind declararea zilei de 9 MAI ca SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ, ADOPTATĂ TACIT de Senat

Propunerea legislativă privind declararea zilei de 9 MAI ca SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ, ADOPTATĂ TACIT de Senat

Propunerea legislativă privind declararea Zilei Proclamării Independenţei României - 9 mai ca zi de sărbătoare naţională a fost adoptată tacit, luni, de Senat, ca urmare ca depăşirii termenului de dezbatere (22 septembrie) în prima Cameră parlamentară sesizată.

Conform iniţiativei deputatului PNL Daniel-Stamate Budurescu, citată de Agerpres, "Parlamentul, Preşedintele României, Guvernul şi celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi locale urmează să organizeze manifestări prilejuite de sărbătorirea acestei zile, fondurile necesare urmând a fi asigurate din bugetele locale sau din bugetele autorităţilor şi/sau instituţiilor publice, în limita alocaţiilor bugetare aprobate".

Potrivit expunerii de motive, 9 mai 1877 - Ziua Proclamării Independenţei României, 24 ianuarie 1859 - Ziua Unirii Principatelor Române Moldova şi Ţara Românească şi 1 Decembrie 1918 - Ziua Unităţii Naţionale "constituie reperele formării statului român modern, unitar, suveran şi independent".

Comisia de cultură îi acordase raport favorabil, dar acesta nu a mai fost dezbătut în plen din cauza împlinirii termenului de adoptare tacită.

Ne puteți urmări și pe Google News

Propunerea legislativă este transmisă Camerei Deputaţilor, cu rol decizional în acest caz.