Conducerea Camerei Deputaţilor a DECIS: Petre Roman NU va primi drepturile băneşti pentru perioada în care i-a fost revocat mandatul, până la o pronunţare a instanţei. Vezi STENOGRAMA

Conducerea Camerei Deputaţilor a DECIS: Petre Roman NU va primi drepturile băneşti pentru perioada în care i-a fost revocat mandatul, până la o pronunţare a instanţei. Vezi STENOGRAMA

Conducerea Camerei Deputaţilor a decis ca Petre Roman să nu primească drepturile băneşti pentru perioada în care i-a fost revocat mandatul, până nu se va pronunţa instanţa în acest caz.

Potrivit stenogramei şedinţei Biroului permanent din data de 28 septembrie, publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, preşedintele acestui for, Florin Iordache, a ridicat problema hotărârii iniţiale conform căreia Petre Roman urma să primească indemnizaţia de deputat începând din februarie 2015, de când i-a fost revocat mandatul, şi până în prezent, arătând că există pe rol în instanţă o solicitare a acestuia privind drepturile băneşti.

"Stimaţi colegi, am discutat ieri cu domnul vicepreşedinte Vlase şi dumnealui ne-a solicitat următorul lucru şi are dreptate: la hotărârea cu privire la domnul Roman, atâta timp cât este pe rol în instanţă o solicitare privind drepturile băneşti pe care ar trebui să le primească, sistăm acordarea drepturilor băneşti pe perioada 2015 - 2016 până iese hotărârea judecătorească şi vom respecta hotărârea judecătorească ce va stabili ce drepturi băneşti urmează să primească", a spus Iordache, în şedinţă, potrivit stenogramei citate de Agerpres.

Liderul grupului liberal, Eugen Nicolăescu, a spus că acest lucru nu ar fi corect şi că Petre Roman trebuie să primească indemnizaţia pe perioada revocării mandatului.

"Eu nu cred că este corect; nu cred că ar trebui să amestecăm lucrurile. A i se da dreptul de indemnizaţie este mai mult decât evident, iar alte drepturi pe care le va stabili instanţa, dacă vor fi alte drepturi suplimentare, atunci, sigur, se vor da la vremea respectivă. (...) Pe de altă parte, aşezăm şi bugetul Camerei într-un mod mai raţional - dăm acum o parte şi, dacă instanţa va mai dori să acorde ceva la solicitare şi pe bază de probe, va mai fi iar bugetul grevat la vremea respectivă. Deci, eu cred că este mult mai raţional pentru noi să procedăm aşa", a susţinut Nicolăescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Florin Iordache a arătat că este posibil ca instanţa să hotărască faptul că este cineva vinovat pentru revocarea mandatului lui Petre Roman, iar drepturile băneşti ale acestuia să nu fie date din bugetul Camerei. În acelaşi timp, Nicolăescu a replicat că dacă instanţa va decide că este altcineva vinovat, atunci Camera poate să recupereze banii de la acea persoană.

"Dacă va spune (instanţa - n.r) că este cineva vinovat, atunci Camera se va îndrepta împotriva acelei persoane şi va recupera banii. Este absolut corect. Nu este nicio problema", a adăugat Nicolăescu.

În final, Biroul permanent a decis, cu cinci voturi ''pentru'', două ''împotrivă'' şi o abţinere, ca, "până nu se pronunţă instanţa, lui Petre Roman să nu îi fie acordate drepturile băneşti" anterioare.

În 26 septembrie, Biroul permanent decisese că Petre Roman îşi va putea recupera indemnizaţia de deputat din momentul revocării, din 9 februarie 2015, până la reluarea mandatului, fără suma forfetară sau alte drepturi.

Plenul Camerei Deputaţilor a decis prin vot săptămâna trecută că Petre Roman îşi poate relua mandatul de parlamentar revocând o hotărâre din 9 februarie 2015 prin care postul său a fost vacantat, după ce a fost declarat incompatibil de ANI.

Roman a declarat atunci că a cerut pe cale administrativă recuperarea prejudiciului şi că, odată ce se stabileşte că a fost un abuz, trebuie să plătească cei care au comis abuzul, nu cetăţenii României. El a adăugat că îşi doreşte ca banii pe care îi are de recuperat pentru tot acest timp cât nu a fost repus în drepturi să îi fie înapoiaţi de cei care au comis abuzul şi nu de Parlament.