Daniel Funeriu (PMP) i-a dat un coş cu mere lui Nicolae Robu (PNL)

Daniel Funeriu (PMP) i-a dat un coş cu mere lui Nicolae Robu (PNL)

Candidatul PMP la postul de deputat pe colegiul 3 Timişoara, Daniel Funeriu, i-a dus vineri un coş cu mere verzi primarului Nicolae Robu, în semn de mulţumire pentru faptul că şeful statului, Traian Băsescu, a avut parte de o întâlnire 'civilizată' cu edilul Timişoarei în timpul vizitei de duminică.

'Nu sunt merele pe care şarpele i le-a dat Evei. Dacă eram pe-atunci, mâncam noi (împreună cu Nicolae Robu, n.r.) şarpele. Acestea sunt merele din povestea 'Prâslea cel Voinic şi merele de aur'', a spus Funeriu, citat de Agerpres.

Nicolae Robu a primit merele aduse înaintea unei conferinţe de presă la sediul PNL şi le-a împărţit jurnaliştilor prezenţi, şi adăugând că un măr a primit din partea PMP şi fiul său, pe stradă.

'Întotdeauna am spus că am avut o colaborare foarte bună cu Daniel Funeriu, când era ministru al Educaţiei din partea PDL, iar eu eram rector al Universităţii Politehnica şi senator PNL. Am apreciat că legea nouă (a Educaţiei, n.r.) are foarte multe prevederi bune şi dădeam exemple, dar am avut şi interpelări foarte la obiect, despre care spuneam că fac rău învăţământului (...)', a afirmat Nicolae Robu.

Ne puteți urmări și pe Google News