Editura Evenimentul si Capital

Muște pe parbrizul meu. Și pe al tău

13-10/19sever_CP-465x390
Autor: | | 35 Comentarii | 2285 Vizualizari

Din 2006 încoace, Radu Paraschivescu are bunul obicei de a publica, din cînd în cînd, ceva ce el numește ”catalog de perle”, adică o culegere a celor mai savuroase prostii spuse de personaje publice.

În timp, s-au adăugat catalogului atît perle din tezele de bac ale junilor noștri cît și versuri ale cîntecelor în vogă. Ultimul catalog tocmai a apărut sub titlul ”Muște pe parbrizul vieții”, la Humanitas. De mulți ani nu mi s-a mai întîmplat să rîd cu lacrimi, să rîd cu crampe musculare, să rîd pînă la pierderea respirației și să rîd pînă la congestie citind o carte. Am avut experiența aceasta acum vreo 30 de ani, citind pentru prima dată ”Peripețiile soldatului Svejk” și, mai apoi, la prima întîlnire cu ”Trei într-o barcă”. De atunci, nu. Aproape că uitasem cum e o carte care te poate ucide de rîs. Și celelalte cataloage de perle m-au distrat, dar ca ăsta, parcă, nici unul.

De departe, vedetele cărții sînt Gigi Becali și Marian Vanghelie. Acești doi oameni depășesc cu mult orice ar putea crea cea mai șugubeață imaginație. Perlele lor sînt de o ”puritate” inegalabilă, admirabile, te lasă mut, te țintuiesc în perplexitate, dovedind o libertatea mentală imposibilă oricui  a făcut ceva carte la viața lui. Impresionează pînă la stupefacție contorsiunile minții și curbele limbajului lor, cînd volte largi și aparent scăpate de sub control, care bat cîmpii la mii de kilometri distanță de punctul de pornire, cînd scrute, în ac de păr, bruște pînă la rupere. Uimește viteza și impetuozitatea cu care se vorbele lor se lansează spre culmile unei afirmații mărețe, fac acrobații în aer la mare înălțime unde devin atît de încîntate de sine, încît ratează culmea spre care au pornit, o  uitî undeva în spate, și se așează agale, fie în ridicol involuntar, fie în paradox strălucitor, fie în plin și incomprehensibil dadaism. Cu Gigi Becali și Marian Vanghelie epicul românesc capătă un relief în plus. Absurdul iese abia acum din cărți și se concretizează. De la Caragiale la Ionesco și pînă la Urmuz, tot ceea ce s-a scris despre ființa absurdă este o biată și searbădă teorie. Becali și Vanghelie sînt adevărații absurzi, cu panaș și piepturi umflate, adorați de mase și fericiți.  Mai există, în noul catalog, Mircea Geoană și Emil Boc, Gheorghe Hagi și Dumitru Dragomir, Silviu Prigoană și Valeriu Zgonea. Nu lipsește nici greu egalabilul Mircea Geoană. Culegerea  este foarte bine completată cu perle de la bac (unele care te lasă mut și te întrebi dacă nu cumva e geniu și nu prostie!) și cu versuri ale unor cîntece pe care lumea le aude toată ziua la radio (la acest capitol, n-ai dubiu, e prostie pură!) Antologatorul ne promite, într-o iscusită prefață, că vom rîde citindu-i producția (confirm!) , dar că ”pe cît e mai sonor hohotul, pe atît e mai mare tristețea”.  Ceea ce te întristează nu e numai faptul că oamenii care vorbesc așa sînt atît de importanți în România, ci sentimentul irepresibil că ei aparțin unei categorii largi, cuprinzătoare, care a ajuns să decidă asupra celor mai importante lucruri. Sentimentul că aceste perle nu sînt pescuite de ici, de colo, ci că sînt recoltate cu năvodul, dintr-un ocean plin de așa ceva, te tulbură. De aceea, poate, cuvîntul ”perlă” nu e foarte potrivit. ”Eșantion” ar fi fost, cred, mai aproape de adevăr. Însă, eu unul, refuz să mă întristez cînd îi aud/văd/citesc pe acești oameni. Prefer rîsul fără umbra unei depresii. E mai sănătos și pentru mine și pentru ceilalți.

Cu cartea lui Radu Paraschivescu în minte am privit duminică, 25 mai, un spectacol de un absurd total pe care îl vedem, fără modificare, la fiecare adunare la urne: politicienii ieșind din cabina de votare ținînd să ne spună pentru ce au votat. Firește, destinația votului lor este 100% certă. Aveți vreun dubiu asupra opțiunii electorale a dlor Ponta, Băsescu, Blaga, Antonescu, Sorin Oprescu, Ungureanu sau Mazăre? Ori asupra alegerii făcute de doamnele Udrea, Gorghiu ori Săftoiu? Ei bine, ei și ele sînt bucuroși și bucuroase să ne spună, imediat după ce au dat cu ștamplia, cu cine și de ce au votat. Surpriză: veți constata că toți au votat același lucru. Duminică, toți au votat pentru Europa și, vorba unui clasic, pentru ca tot omu’ să fie bine și tot românu’ să prospere. Chipurile, n-ai voie în ziua de vot să faci propagandă electorală și de aici a apărut ideea că nu trebuie să spui la televizor cu cine ai votat. De parcă faptul că președintele PSD spunînd că a votat cu PSD ori președintele PNL spunînd că a votat cu PNL este propagandă electorală. Interesant este că toți politicienii puși în această situație, încearcă formule care evită să numească, dar sugerează direcția votului lor. De parcă, repet, ar fi vreun secret. Asta m-a distrat pe parcursul ultimei zile electorale și vă recomand și dumneavoastră ca, la viitoarele alegeri, peste cîteva luni, să urmăriți vorbăria oamenilor politici cînd ies de la cabina de vot. Garantez distracție. Pînă atunci, însă, cumpărați cartea lui Radu Paraschivescu și priviți atent România în ochi. Zău, e de rîs!




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate