CORESPONDENŢĂ DIN ISRAEL. Băsescu, primit în Israel ca prieten

CORESPONDENŢĂ DIN ISRAEL. Băsescu, primit în Israel ca prieten

Shimon Peres l-a numit pe şeful statului român "prieten" şi "căpitan de navă" şi l-a felicitat pentru îmbunătăţirea situaţiei economice a României.

Preşedintele Traian Băsescu, aflat în vizită de stat în Israel, a fost primit, ieri dimineaţă, la Ierusalim, de omologul israelian Shimon Peres, la reşedinţa oficială a acestuia. "Vă primesc aici cu toată inima, domnule preşedinte şi prieten. Pentru mine este şi mai important că sunteţi căpitan de navă şi, de aceea, antrenamentul de căpitan pentru un preşedinte este foarte bun", a spus Shimon Peres. El l-a lăudat pe Băsescu, numindu-l experimentat şi înţelept şi spunând: "Israelul ştie că se poate baza pe dumneavoastră fără ezitare". Peres s-a referit la criza economică din Europa şi a dat exemplul României de azi, care are un viitor mai bun, chiar dacă eforturile într-o tranziţie economică sunt mult mai uşor de spus decât de făcut. În locul războaielor, terorismul Shimon Peres s-a referit şi la actualele negocieri de pace cu palestinienii, un proces dificil, pentru că este vorba despre un pământ sfânt pentru câteva popoare. În locul războaielor a apărut terorismul, dar cine crede că prin terorism se rezolvă problemele se înşală, a spus el. La rândul său, Traian Băsescu a amintit legăturile dintre cele două ţări, create în special după ce evreii români au plecat din ţara de origine spre Israel. Băsescu a subliniat că România susţine planul de pace propus de secretarul american de Stat John Kerry, iar în ceea ce priveşte relaţiile bilaterale a amintit că există lângă locuinţa sa o grădină unde se poate servi masa în weekend şi unde merge adesea pentru că ştie că acolo vin grupuri mari de israelieni care vizitează România. Ulterior el s-a referit la faptul că, deşi există politicieni români izolaţi care fac declaraţii prin care neagă Holocaustul - declaraţii preluate de presa israeliană - autoritaţile israeliene trebuie să ştie că în România nu există un sentiment antisemit. Întâlnire cu preşedintele Autorităţii Palestiniene Astăzi, Traian Băsescu va avea convorbiri cu preşedintele Parlamentului israelian, Yuli Edelstein, şi va vizita Aşezământul Bisericii Ortodoxe Române la Locurile Sfinte. Băsescu va fi primit şi de preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas, cu care va susţine şi o declaraţie de presă comună. La Ramallah, Traian Băsescu va avea o întâlnire cu reprezentanţii comunităţii româneşti din Teritoriile Palestiniene. Tot astăzi, preşedintele va avea la Tel Aviv o întâlnire şi cu repre zen tanţii comunităţii româneşti din Israel.