Horoscopul lui Dom' Profesor. Astăzi sunt avantajate zodiile Berbec, Gemeni, Balanţă, Capricorn

horoscop_01
Autor: | | 4 Comentarii | 16683 Vizualizari

Pe 31 ianuarie s-au născut Franz Schubert, Anna Pavlova, Mario Lanza, Phil Collins, regina Beatrix, Ovidiu Lipan, Lucia Mureşan, Marin Moraru.

Ultima zi din triadă, a şaptea zi a lupilor, "este consacrată chiar patronului, miticul Filip Şchiopul, Lupul Şchiop, un fel de ajutor al „şefului cel mare”. Anoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 81.Lupul Şchiop este sfânt. Lupul Şchiop s-a ologit când s-a luptat pentru oameni. Alţii spun că l-a şchiopătat bunul Dumnezeu, că avea putere prea mare. (Speranţia)Lupul Şchiop este esenţa europenilor. Lupul îşi schimbă părul, dar năravul, ba! Toate popoarele vechi europene au mitul lupului, a lupoaicei, uneori - de exemplu: romanii! Inteligenţi, expansionişti, inventivi - europenii au cucerit lumea. Şi au plătit pentru asta...Este extrem de interesantă ipoteza că Dumnezeu l-a ologit pe Lupul Primordial ca să nu aibă multă putere. Pentru că puterea corupe şi alienează. Vedeţi istoria... şi uitaţi-vă în jur! Puterea micşorată trebuie suplinită prin inteligenţă, inventivitate, spirit de echipă. Aşa au apărut Lupii de Foc, şase Filipi, apoi nouă.Avatar al Sfântului Andrei, sfătuitor al Sfântului Petru şi animăluţ în casă, de fapt în Grădină, al Maicii Domnului, aceasta este tripla ipostază a fiarei teribile pe care oamenii neoliticului o auzeau urlând în viscol. Era doar vântul...Lupul Şchiop o să trăiască mereu în dimensiunea mitului şi o să-şi urmeze destinul atâta vreme cât va mai trăi un european care va spune mai departe legendele lupului!Astăzi, a doua jumătate a zilei nu se lucreză în onoarea Lupului Şchiop, pentru bunăstarea poporului, sănătate în casă şi iertarea păcatelor! Cine are, dă de pomană!Dar să revenim la prezentul nostru cotidian, vorba lui Caragiale, a cărui zi de naştere a fost acum câteva zile. Mă întrebaţi ce opinie am despre plecarea doamnei Elena Udrea din PDL... Ce să zic, a mai fost în istorie o Elenă, blondă şi frumoasă, care a plecat de la spartani la troieni. Ce-a ieşit, v-a spus Homer, în versuri! Acum nu mai sunt bărbaţii aceia curajoşi, drepţi şi gata să moară pentru onoare - au murit toţi în bătălii! Aşa că o parte, probabil mică, din spartani o să-şi urmeze regina la troieni. Ca roirea din stup... Că dacă-i ordin, cu plăcere! Acum mai am ceva să vă spun. Primesc aprope zilnic un newsletter de la bunul doctor Mercola. Acum câteva zile atrăgea atenţia că peste 800.000 de oameni au încetat din viaţă pe tot globul în ultimii cinci ani din cauza tratamentelor greşite cu beta-blocanţi. Dacă aş lua aşa ceva aş fi foarte neliniştit şi îngrijorat. Mulţi au probleme cu inima şi marea majoritate a oamenilor trecuţi de 60 de ani are probleme mari cu inima. Este normal, doar aceste persoane au trecut prin atâtea societăţi şi sisteme mizerabile, au sperat mereu şi mereu au fost dezamăgite. Deci, dacă aş lua beta-blocanţi pentru inimă aş cere o a doua opinie medicală!Mai am ceva să vă spun... a apărut o nouă prostie, calchiată de la occidentali. "Temperatura resimţită". Toată lumea este îngrozită, panicată că vor fi temperaturi de -38 de grade în Bucureşti. Cred că această neînţelegere provine de la faptul că vrem să copiem totul, chiar prostiile, de fapt, mai ales stupidităţile. Măi oameni buni, meteorologilor, cum credeţi că nivelaţi simţurile oamenilor? Unul simte într-un fel, o femeie simte altfel, un bolnav de diabet nu simte deloc frigul. Nu mai terorizaţi lumea, spuneţi cât arată termometrul ăla în gradele lui Celsius, în România şi în ale lui Fahrenheit în State! Fizica se bazează pe instrumente precise nu pe... senzaţii! A, o să bată vântul, o să ningă, o să fie viscol... spuneţi cât şi cum, că nu suntem proşti! Ca să ştim pe ce lume suntem, cum ne îmbrăcăm, ce facem, nu mai construiţi voi o lume mincinoasă, că deja ne-am cam săturat!  Este Anul Nou chinezesc, anul Calului de Lemn. Nu ştiu cum se spune la mulţi ani în chineză, dar ştiu să zic "Cam Bei!" Am făcut pe larg referire la anul Calului, "Nu mor Caii, când vor Câinii" la începutul anului. Aşa că doar vă reamintesc că în Anul Calului cine munceşte... are! Este un an al efortului şi de răsplată a muncii!Mai am multe să vă spun, am primit şi rezumatele de la Davos, dar mâine este o altă zi!



Tag-uri: horoscop

Alte articole din categoria: Horoscopul lui Dom' Profesor

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...