Artişti valoroşi, la prima licitaţie Grimberg din acest an

Artişti valoroşi, la prima licitaţie Grimberg din acest an

Cunoscuta Galerie de Artă scoate tablourile la vânzare, pe 24 februarie.

Pentru Casa de Licitaţie şi Galeria de Artă Grimberg, anul 2014 marchează deschiderea unei noi arii de expertiză. Mai exact, galeria va intra în piaţa de artă românească cu o strategie bine definită, de promovare a unor importanţi artişti contemporani, dar şi de lansare a unor tineri în care promotorul casei, Ştefan Grimberg, şi echipa de profesionişti cu care casa colaborează cred că, în scurt timp, pot deveni nume de referinţă. Fenomenul a fost iniţiat încă de la această primă licitaţie din 2014, în care au fost combinate loturi de pictură şi artă decorativă, din repertoriul clasic, cu lucrări de artă contemporană ale unor artişti consacraţi, precum maeştrii Vladimir Zamfirescu şi Dimitrie Grigoraş. De asemenea, la licitaţia de pe 24 februarie participă mai tinerii, dar foarte apreciaţi de critici şi de colecţionari din ţară şi din străinătate: Bogdan Vlăduţă, Flavia Pitiş, Laurenţiu Midvichi, Gabriela Culic şi alţii. În licitaţie intră şi o lucrare a artistei americane de origine română Alexandra Nechita, cunoscută publicului drept "Micuţa Picasso". Copilul minune al picturii americane a reuşit un lucru extrem de rar: s-a menţinut în mod constant în preferinţa colecţionarilor şi cumpărătorilor de artă, devenind un artist care vinde la cote mari, fiind totodată o obişnuită a galeriilor şi a lumii artistice americane. "Casa de Licitaţie şi Galeria de Artă GRIMBERG îşi concentrează eforturile în direcţia cooptării de noi artişti contemporani cu cote importante, în special pe pieţele occidentale, artişti pe care îi va propune publicului şi colecţionarilor români. Strategia pe artă contemporană include, aşa cum am amintit, o direcţie bine definită de descoperire şi promovare a unor artişti care încă nu sunt cunoscuţi publicului autohton. În acest sens, desfăşurăm o campanie de identificare a unei serii de potenţiali artişti, care pot deveni nume de referinţă a noului val al artei contemporane româneşti", spun reprezentanţii Casei de Licitaţii. Ei adaugă: "Suntem pe punctul de a încheia parteneriate strategice cu organizaţii care au ca scop principal promovarea tinerilor artişti pe plan naţional şi internaţional, organizaţii care au know-how-ul necesar unui astfel de demers. Suntem convinşi că anul 2014 va fi un an important pentru dezvoltarea ariei de expertiză în zona contemporană pentru Galeria GRIMBERG". CITIŢI ŞI:

  • Artişti contemporani renumiţi în licitaţia Casei GRIMBERG din 24 februarie
  • Un nou eveniment al Casei GRIMBERG. Licitaţie de artă românească şi europeană