Am auzit, tot mai apăsat în ultimele zile, accentuarea unei ideii privită ca una salvatoare pentru R. Moldova, aceea a intrării în UE, cu celeritate. Ideea nu este deloc rea, deşi ar fi o premieră pentru familia europeană primirea unui stat, sărind peste etapele normale şi necesare de preaderare. Dar aici este deja vorba de un caz special, iar familia europeană este croită astfel încât să ajute la nevoie pe fiecare copil al ei. Poate fi ultima şansă a republicii noastre surori.

Am urmărit cu interes toate discuţiile şi dezbaterile din ultima vreme, referitoare la R. Moldova, după gestul autoritar al Rusiei de anexare a Crimeei. Da, veţi spune cu toţii că, deşi gestul Rusiei nu era demn de secolul XXI, de arta diplomaţiei ce trebuie să ţină loc războiului şi expansiunii teritoriale şi de situaţia geopolitică în sine din zona plină de conflicte îngheţate a Mării Negre, nu putea fi evitată anexarea. Poate că aşa este! Numai că aici nu mai vorbim de anexare, de Crimeea rusească şi de expansiunea Rusiei, ci de precedentul creat de acest eveniment, pe care, sincer şi personal, nu îl mai credeam posibil în al doilea deceniu al secolului XXI. Mai concret, vorbim de ceea ce credem cu toţii că a fost în mintea puternicilor Rusiei, atunci când au mutat graniţa federaţiei (sau a "imperiului"): crearea de precedente în zonele de conflict îngheţat. Acum oricine din vreo astfel de zonă poate spune "vrem şi noi la ruşi!" Şi Transnistria, şi Găgăuzia şi alţii! Şi atunci, ce este de făcut? Trebuie salvată Moldova! Cum? Luând această soră a României sub umbrela sigură a UE şi NATO! Chiar dacă prin aceasta ar trebui să se facă o excepţie de la regulile parcursului firesc al perioadei de preaderare, de pregătire pentru a deveni partener european şi Nord-Atlantic. Asta pe de o parte! Pe de altă parte, ar trebui ca R. Moldova să nu se lase intimidată în nici un fel de separatiştii rusofili de la Tiraspol, aşa cum nici bravul Ion Iovcev nu s-a lăsat intimidat de ei. Dacă acolo există români adevăraţi, care au ţinut mereu piept provocărilor, hărţuirii şi agresiunilor de tot felul, tot aşa şi Guvernul proeuropean de la Chişinău trebuie să arate fermitate şi unitate, continuitate în opţiunea pentru civilizaţia europeană. Moldova este liberă, proeuropeană şi demnă de a fi primită în UE şi acest lucru nu trebuie să se schimbe! Transnistria este o falsă republică, nu a fost recunoscută de nimeni, iar ceea ce se petrece acolo depăşeşte toate limitele bunului simţ, ale libertăţii, ale democraţiei şi ale civilizaţiei, acolo dictatura şi oprimarea sunt ridicate la rang de lege, o lege aplicată doar de autorităţi desprinse din negura istoriei. Aşadar, R. Moldova trebuie să se considere europeană şi trebuie să continue cu mult curaj demersurile europene, pentru că acolo nu mai există limite ale niciunui tip de concesie. Moldova nu este şi nu poate fi un banal pion pe tabla de şah a lui Putin şi nici unul dintre partenerii unui simultan, atât de preferat de "ţarul" de la Kremlin. Bătălia pentru R. Moldova se dă acum în cancelariile europene, dar şi la Chişinău, unde politicienii trebuie să fructifice oportunitatea, chiar aşa fragilă cum este ea, a unui guvern proeuropean. Nu putem aştepta pasivi ca scrisorile trimise între Tiraspol şi Moscova să producă cine ştie ce efecte dureroase şi nici nu putem aştepta ca democraţia să fie înţeleasă într-o instituţie de forţă numită anacronic "sovietul suprem". Liniile directoare ale noii situaţii încinse din jurul R. Moldova trebuie să fie sprijinul european şi fermitatea în a respinge orice intimidare transnistreană. Şi vorbind acum de sprijin european, îmi aduc aminte de sculptura imensă din sediul PE de la Bruxelles, un arbore de cupru cu sute de ramuri, susţinut doar de o tulpină. Dacă atingi oricare ramură, toate celelalte vibrează, semn că dacă unei părţi a Europei îi e rău, întregii comunităţi îi va fi şi mai rău. Acum, Moldovei îi este rău!