120 de milioane de inimi vor bate pentru finaliste

120 de milioane de inimi vor bate pentru finaliste

Argentina și Germania vor fi două țări paralizate în timpul partidei care va decide câștigătoarea Mondialului. În întreaga lume, aproximativ 2 miliarde de oameni vor vedea marele eveniment

Meciul dintre Germania și Argentina va fi un regal pentru televiziunile ce vor transmite evenimentul. Finala Cupei Mondiale este cel mai vizionat eveniment, iar audiențele sunt concurate doar de ceremoniile de deschidere și închidere ale Jocurilor Olimpice de vară.

Argentinienii au luat cu asalt Brazilia

Implicați direct emoțional vor fi aproximativ 80 de milioane de nemți și 40 de milioane de argentinieni. La nivel global, peste 2 miliarde de oameni vor viziona ultimul act al celei de-a 20-a ediție a Mondialului. În Germania, semifinala istorică disputată contra Braziliei a fost vizionată de 32 de milioane de oameni, record pentru ZDF, televiziunea națională. În Argentina, disputa cu Olanda a fost privită de 22 de milioane de fani. Peste 100.000 de locuitori ai „Țării Tangoului” au luat deja cu asalt orașul Rio de Janeiro și s-au alăturat celor 40.000 de fani care se aflau deja în Brazilia, pentru a-i vedea la fața locului pe Messi și coechipierii săi. Conform estimărilor, compatrioții lui Maradona vor cheltui aproximativ 100.000.000 de dolari, în acest weekend, la Rio. De asemenea, nemții vor fi susținuți pe „Maracana” de aproximativ 10.000 de fani. Mare parte din biletele pentru finală s-au vândut încă din luna februarie, fiind cumpărate de suporterii brazilieni.

Ne puteți urmări și pe Google News

E nebunie pe „piața neagră” a biletelor

Acum, pentru că tot nu au ocazia de a-i vedea pe elevii lui Luiz Felipe Scolari bătându- se pentru trofeu, posesorii tichetelor vor face bani buni din vânzarea acestora. Prețul minim pleacă de la 2.000 de euro și ajunge până la 10.000 de euro. Chiar și în aceste condiții, speculanții au găsit destui clienți care țin morțiș să asiste la această partidă.

Merkel și Putin vin pe „Maracana”

Dintre pesona litățile care se vor afla pe „Maracana” nu va lipsi Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Ea va fi însoțită și de Joachim Gauck , președintele țării. Alături de cei doi înalți demnitari se va afla Vladimir Putin, președintele Rusiei, dar și Dilma Rouseff, președintele Braziliei. „Planificăm întâlniri bilaterale cu liderii unor ţări care vor fi prezenţi la finala Cupei Mondiale”, a anunţat Iuri Uşakov, principalul consilier al Kremlinului pentru politică externă.

Papa Francisc, emoții pentru compatrioții săi

În finala de duminică, cele două naționale se vor baza și pe fanii de la Vatican. Papa Francisc este născut în Argentina și este pasionat de fotbal. De partea cealaltă, nemții îl au de partea lor pe Papa Benedict al XVIlea, cel care s-a retras în februarie 2013 din funcție. „Amândoi vor să câştige echipa mai bună”, a declarat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.