EVZ Special

20 de ani de la primele alegeri libere în Rusia – analiză „Washington Post”. Cum a fost posibil Boris Elţân

Autor: | sâmbătă, 11 iunie 2011 | 7 Comentarii | 671 Vizualizari
Mâine se împlinesc 20 de ani de la primele alegeri libere din Rusia, de după prăbuşirea URSS. Pe 12 iunie 1991, Boris Elţân devenea primul preşedinte din istoria rusă ales liber de cetăţeni.

Într-un articol dedicat aniversării evenimentului, cotidianul „Washington Post” analizează momentul şi schiţează un portret al fostului preşedinte rus, decedat pe 23 aprilie 2007.

„Nimeni” revine

„A fost o clipă decisivă după deconstrucţia Uniunii Sovietice. Elţân a candidat împotriva comuniştilor şi a comunismului însuşi, câştigând un vot din inimă dat de poporul rus”, scriu ziariştii americani, adăugând că primul preşedinte rus de după 1990 avusese toate şansele să devină un „nimeni”. După ce a fost unul dintre membri importanţi ai Partidului Comunist,  a fost dat afară din Politburo în 1988, pentru că era „un pic prea insistent în susţinerea programului de reformă al liderului sovietic Mihai Gorbaciov – mai insistent chiar decât Gorbaciov însuşi”. Iar sistemul sovietic, explică „Washington Post”, nu permitea reveniri spectaculoase. După ce a fost exclus, toată lumea şi-a imaginat că este finalul carierei sale. „Dar reformele lui Gorbaciov au deschis uşa non-comuniştilor de a ieşi în spaţiul public. Partidul Comunist însuşi era împărţit între politicile glasnost şi perestroika, în timp ce opinia publică devenea din ce în ce mai neliniştită din cauză că nu se înregistra niciun progres. Iar Elţân, care a atins o coardă sensibilă între ruşii de rând, s-a întors împotriva foştilor săi tovarăşi şi, ca un buldozer, şi-a făcut loc, din nou, pe scenă. A câştigat alegerile şi a devenit liderul Rusiei, spre nemulţumirea lui Gorbaciov”, scrie „Washington Post”. În martie 1991, Gorbaciov a apelat la un referendum pentru a-şi întări poziţia. Le-a cerut ruşilor să voteze că încă mai sprijină planul său de a menţine URSS întreagă. „Şi a şi obţinut asta”, scrie cotidianul american. „Doar că în Rusia – cea mai mare dintre republiciile sovietice – Elţân a mai adăugat o întrebare pe buletinul de vot: Credeţi că ar trebui organizate alegeri libere pentru funcţia de preşedinte al Rusiei?”. Ruşii au votat „Da”, într-un procent uriaş.

Un vot democratic, „ce nu s-a mai repetat”

La primele alegeri libere din Rusia au participat şase candidaţi, unii împinşi de la spate de Gorbaciov, care spera ca astfel să-i „sufle” lui  Elţân din procentul de 50% care se anunţa că-i revine. „N-a mers”, scriu jurnaliştii americani. „Elţân a căştigat uşor cu un procent de 57%”. În aceeaşi zi, votanţii din Leningrad au fost de acord şi cu schimbarea numelui oraşului în Sankt Petersburg. Elţân a scris, ulterior, despre momentul victoriei sale: „Mulţi ruşi au venit la vot, în iunie 1991, cu sentimentul că istoria sovietică s-a sfârşit... Tot ce mai însemna URSS în capetele lor – nu al tuturor, dar în al celor mai activi dintre ei – dispăruse până la acel moment”. Nu au fost alegeri corecte în totalitate, consemnează „Washington Post”. De exemplu, televiziunea sovietică a dedicat un amplu documentar principalului contracandidat al lui Boris Elţân cu câteva momente înainte de începerea votulu. Şi, cu o zi înainte de deschiderea secţiilor de votare, procurorul-şef sovietic a anunţat că făcea o investigaţie asupra unor aspecte legate de Elţân.  „Dar, în ciuda toturor, Elţân a câştigat. Lumea era uluită şi ruşii erau încântaţi  că au reuşit să-şi aleagă democratic un lider. Nu s-a mai întâmplat însă de atunci. Realegerea lui Elţân, în1996, a fost puternic manipulată şi, în acest secol, alegerile prezidenţiale au devenit complet controlate”, încheie ziariştii americani analiza primelor alegeri libere ce au avut loc în Rusia.





SPUNE-TI PAREREA
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

B1

RTV

Realitatea

Unica

Ziare.com

Capital

Doctorul Zilei

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.