„2084. Sfârșitul lumii” - o carte cu un mesaj limpede: Nu subestimați islamismul!

„2084. Sfârșitul lumii” - o carte cu un mesaj limpede: Nu subestimați islamismul!

Deținător al unui număr impresionant de premii literare, atât franceze, cât și internaționale, scriitorul algerian Boualem Sansal este, în mod cert, una dintre vocile majore ale literaturii contemporane. Romanul său 2084. Sfârșitul lumii, tradus în 25 de țări, a primit Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015 și a fost desemnat drept cea mai bună carte a anului de către revista Lire.

Miercuri22 iunieora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38) vă așteaptă o seară dedicată romanului 2084.Sfârşitul lumii de Boualem Sansal, distins cu Marele Premiu al Academiei Franceze în 2015. La eveniment vor participa jurnaliştii Ovidiu Nahoi şi Marius Constantinescu şi publicistul Ioan Stanomir. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu, director general Humanitas Fiction.

„2084 e mai dur decât Supunere, descriind un adevărat totalitarism religios”, Michel Houellebecq  

„Fabulă, parabolă, pamflet, roman total al unei dictaturi fără Istorie, 2084 își înmărmurește cititorii. La 66 de ani, pentru Boualem Sansal a tăcea înseamnă «o formă de sinucidere». Dovada este această fabulă orwelliană și apocaliptică despre viitorul unei dictaturi religioase. [...] Bine ați venit în Abistan, imperiul cu 60 de provincii condus de profetul Abi, devotatul trimis al lui Yölah, încă de la sfârșitul marelui și sângerosului război sfânt, câștigat de adepții «unei forme grav degenerate a unei religii sclipitoare» și care a transformat «bieți credincioși inutili în glorioși și profitabili martiri». Ascultare, supunere, amnezie, supraveghere, răbdare, ignoranță, justiție expeditivă – toate acestea dau ritmul vieții de zi cu zi al locuitorilor Abistanului.“ (Marianne Payot, L’Express)

Ne puteți urmări și pe Google News

„2084, al şaptelea roman al autorului, închipuie viitorul în linia celebrului 1984 al lui George Orwell: un imperiu teocratic, Abistanul, dominat de figura lui Abi, «Trimisul» pe Pământ al unui zeu necruţător. Peste tot numai portrete ale lui Abi, peste tot supraveghetori şi controlori, săptămânal execuţii publice organizate cu mare fast. În Abistan, orice amintire a fost ştearsă şi limba simplificată. 2084 este o carte ieşită din comun, autorul îi pune în gardă pe cei care, în opinia lui, subestimează islamismul.“ (Michel Abescat, Télérama.fr)

Cine este Boualem Sansal 

Boualem Sansal s-a născut la 15 octombrie 1949 în Teniet el Had, în Algeria. A rămas orfan de tată în 1954, iar pentru trei ani a fost crescut de bunica sa. A urmat Ecole Polytechnique d’Alger, apoi a deţinut funcţia de asistent şi cercetător în cadrul aceleiaşi facultăţi. A obţinut titlul de doctor în economie. În 1996 a fost numit director general la Ministerul Industriei, însă în 2003 a fost concediat pentru că a luat poziţie critică împotriva puterii. La 50 de ani, în 1999, îi apare primul roman Le Serment des barbares – ecranizat de Jorge Semprún –, pentru care a fost recompensat cu Prix pour premier Roman şi Prix Tropiques. Au urmat alte romane: L’Enfant fou de l’arbre creux (2000), Dis-moi le paradis (2003), Harraga (2005), Le village de l'Allemand ou le journal des frères Schiller (2008; Grand Prix RTL-Lire, Grand Prix de la francophonie, Prix Nessim Habif – Académie royale de langue et de littérature françaises de Belgique), Rue Darwin (2011; Prix du Roman-News şi Prix du Roman Arabe – premiul în bani, finanţat de ambasadorii arabi, a fost retras deoarece a participat la Festivalul de Film de la Ierusalim). A scris, de asemenea, povestiri şi eseuri, precum şi o carte de literatură tehnică. În 2011 Boualem Sansal a primit Premiului Păcii acordat de Uniunea Librarilor Germani, iar în 2012 a făcut parte din juriul Festivalului de film de la Berlin. A primit, de asemenea, distincţia de Chevalier des Arts et des Lettres. Locuieşte în Algeria împreună cu familia, în ciuda controverselor stârnite de cărţile publicate.

Accesul la eveniment se face în baza unei rezervări la numărul de telefon 021.311.40.01 sau pe adresa de email cismigiu@humanitas.ro, în limita celor 100 de locuri disponibile, până la data de 22 iunie, ora 18.30.