23 de TRENURI anulate din CAUZA NINSORII. AFLĂ PE CE RUTE NU SE VA CIRCULA

Autor: | | 0 Comentarii | 809 Vizualizari

Un număr 23 de trenuri care aveau ca rută Galaţi, Constanţa şi Bucureşti au fost anulate, astăzi, din cauza ninsorilor şi a viscolului, informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, scrie Agerpres.

Potrivit sursei, pe raza regionalei Galaţi, circulaţia feroviară se desfăşoară cu dificultate, iar două trenuri staţionează - unul între Traian Sat - Lacu Sărat (Brăila), iar altul în staţia Făurei.

Trenul Regio 7373, care staţionează între Traian Sat - Lacu Sărat, aşteaptă tractarea cu locomotivă Diesel, din cauza ruperii liniei de contact, iar trenul InterRegio 1771 stă în staţia Făurei aşteptând curăţarea macazurilor pentru reluarea călătoriei în condiţii de siguranţă.

CFR SA precizează că alte două trenuri - InterRegio 1732 şi Regio 7002, care au fost afectate de vremea nefavorabilă, şi-au reluat circulaţia în condiţii de iarnă.

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni dimineaţa, o avertizare Cod roşu de viscol şi ninsori pentru judeţele Buzău, Vrancea şi vestul judeţului Brăila, care va intra în vigoare la ora 8,30 şi va fi valabilă până la ora 13,00.

Potrivit meteorologilor, în zonele menţionate, se vor semnala intensificări ale vântului cu rafale de peste 85 - 90 km/h, ninsoare abundentă, puternic viscolită şi troienită, iar vizibilitatea va fi redusă spre zero. 




Alte articole din categoria: Economie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi