6 milioane de euro, date eronat ca ajutoare sociale de către Ministerul Muncii

6 milioane de euro, date eronat ca ajutoare sociale de către Ministerul Muncii

Reprezentanții Curții de Conturi susțin într-un raport oficial că Ministerul Muncii a platit, în mod eronat, ajutoare sociale, indemnizatii de creștere a copilululi și alte stimulente în sumă de peste 6 milioane de euro.

Echivalentul unui milion de dolari, adică 3,355 milioane lei, a fost achitat ca ajutoare sociale unor persoane care aveau depozite bancare mai mari de 3.000 de lei, se mai arată în document. Controlul a vizat activitatea Ministerului Muncii în 2012, dar a cuprins si o mică parte din 2013. Sumele recuperate în anul 2013 de către cele 42 de agenții teritoriale, reprezintă doar 39,7% din total, mai precizează documentul. “Toate aceste nereguli au fost generate și de capacitatea redusă a autorităților administrației locale de a verifica eligibilitatea solicitanților de beneficii de asistență socială, determinată de neimplementarea la acest nivel a unui mecanism funcțional, care să permita o evaluare promptă a situației financiare reale a beneficiarilor, respectiv prin verificarea informațiilor din “cererile și declarațiile pe propria raspundere” depuse de solicitanți, cu informațiile deținute de diverse instituții publice”, se arată in Raportul Curții de Conturi.