Astăzi se comemorează 75 de ani de la deportarea evreilor bucovineni în Transnistria

Astăzi se comemorează 75 de ani de la deportarea evreilor bucovineni în Transnistria

La împlinirea a 75 de ani de la începutul deportării evreilor bucovineni în Transnistria, F.C.E.R.-C.M., Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Comunitățile Evreilor din Suceava și Rădăuți organizează, în zilele 6 și 7 octombrie, o serie de evenimente comemorative în orașele Rădăuți, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului și Suceava.

Comemorarea a 75 de ani de la deportarea evreilor bucovineni în Transnistria programează vineri, 7 octombrie, mai multe acţiuni organizate la Siret şi Suceava.

Membrii comunităţii evreieşti vor vizita cimitirul şi sinagoga din Siret, iar la Suceava se vor dezveli plăci comemorative, în amintirea celor aproape 6.000 de evrei care au fost trimişi forţat în Transnistria.

 Se vor rosti rugăciuni şi discursuri despre semnificaţia momentului. 

Ne puteți urmări și pe Google News

"Memoria trebuie păstrată, memoria celor care au fost. Au dispărut copii, bătrâni, luaţi fără niciun alt motiv decat că erau evrei. Din păcate, e o tragedie unică pentru această zonă. Cine se uită pe documente, evreii au fost cei care au ridicat partea de meşteşguri, industrie, în zona aceasta", a declarat preşedintele Comunităţii Evreilor din Suceava, Sorin Golda, potrivit rador.ro

Tot în ziua de 7 octombrie va fi reinaugurată Sinagoga „Gah”, construită în 1870.

Aceste evenimente vor avea loc cu sprijinul Ministerului Transporturilor, JDC România, Consiliului Județean Suceava, a primăriilor din localitățile menționate și a Muzeului Bucovinei din Suceava.