Căpuşa Voiculescu s-a îngrăşat în regimul Băsescu

Căpuşa Voiculescu s-a îngrăşat în regimul Băsescu

Firmele duşmanului tradiţional al preşedintelui au primit contracte bănoase în vremea guvernării PDL-UDMR-UNPR. Antena 3 a fost principalul beneficiar

Anii de opoziţie dură faţă de regimul Traian Băsescu nu l-au împiedicat pe Dan Voiculescu să beneficieze de resursele guvernării PDLUDMR- UNPR. Valoarea contractelor lui Dan Voiculescu cu statul, în ultimii ani ai regimului Băsescu- inclusiv cele finanţate cu bani europeni, dar aprobate de Ministerul Muncii sau cel al Agriculturii-, ar putea fi estimată la 12-15 milioane de euro. Din acest calcul lipsesc câştigurile obţinute de firmele sale prin arendarea unor suprafeţe uriaşe de teren agricol, de la Academia Română sau Agenţia Domeniilor Statului. În acest fel, demnitarii fostei coaliţii de guvernământ au dorit să-şi cumpere liniştea la Antena 3. Aşa a ajuns acest post de televiziune consultant al Ministerului Mediului, iar Loteria Română - companie subordonată Ministerului de Finanţe - a acceptat să-şi dubleze, în 2011, valoarea contractului cu una din firmele familiei Voiculescu. Potrivit ultimei declaraţii de interese depuse de Dan Voiculescu, la 5 iulie (după demisia din Senat), în luna martie 2012, Antena 3 a câştigat o licitaţie în valoare de nu mai puţin 1,14 milioane de euro, prin care oferea consultanţă în "realizarea campaniei media la nivel naţional de sensibilizare a publicului privind controlul poluării apei, aerului şi solului cu nutrienţi". Interesant este că şi o altă firmă controlată de familia Voiculescu, Euroexpo Trade Fairs, a încheiat un contract cu Ministerul Mediului, condus la acel moment de către Laszlo Borbely (UDMR), contract care pare identic cu cel al Antenei 3. Obiectul contractului este tot consultanţa, perioada de derulare, precum şi suma - 1,14 milioane de euro, sunt aceleaşi. Aceeaşi firmă a familiei, Euroexpo Trade Fairs, a obţinut sume destul de consistente de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), în 2011, din organizarea de seminarii. Laszlo Borbely (UDMR) În total, familia Voiculescu a obţinut de la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor peste 120.000 de euro pentru trei seminarii organizate în anul 2011. Dan Voiculescu are şi afaceri în turism, prin firma Blue Sky Turism, care-şi vinde serviciile către două instituţii de stat: Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor şi Eximbank. Cei din comisia pentru spitale, o instituţie subordonată Guvernului, au un contract de 3,6 milioane de lei, plus TVA, cu societatea lui- Voiculescu. În cazul Eximbank nu se specifică valoarea contractului. Judeţul Neamţ îşi face reclamă la tv În 2012, cu puţin timp înainte de alegerile locale, şi Consiliul Judeţean Neamţ a simţit nevoia să promoveze acest judeţ la Antena 3. Consiliul, condus de Vasile Pruteanu (pe atunci lider PDL, actualmente membru PSD) a încheiat, la începutul acestui an, cu Antena 3, trei contracte în valoare totală de peste 345.000 de lei. În declaraţia de interese a fostului turnător al Securităţii este menţionat doar faptul că s-a utilizat o procedură de "achiziţie publică". Din motive misterioase, la sfârşitul lui 2011, şi Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă Olt a simţit nevoia să-şi facă publicitate la Antena 3, contractul fiind de 158.000 de lei, plus TVA. În declaraţia de interese a lui Voiculescu scrie că AJOFM Olt dorea să promoveze un proiect de ocupare în sectorul turismului alternativ. Falimentara companie Oltchim a plătit către Media Casa Press, o altă firmă a familiei Voiculescu, 100.000 de euro pentru prestări servicii de publicitate. Acest contract s-a derulat între 2009 şi 2010, când Constantin Roibu controla ferm situaţia din combinat. Oltchim nu a derulat o licitaţie, ci a recurs la procedura de încredinţare directă. Constantin Roibu (Oltchim) Un contract foarte interesant a fost derulat între 2011 şi 2012 cu Loteria Română. Şi în intervalul dintre martie 2010 şi martie 2011, Loteria îşi tipărea publicaţia, bisăptămânalul "Loto-Prono" la Tipografia Intact. Doar că, în acel an, contractul a fost de 872.000 de lei. Pentru perioada 2011-2012, Intact a obţinut de la Loterie o sumă aproape dublă, de 1,54 milioane de lei. Politic, Loteria se afla sub controlul ministrului PDL Gheorghe Ialomiţeanu. Gheorghe Ialomiţianu Ministerul Mediului, Loteria Română, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, Eximbank sau Oltchim au cotizat în conturile lui Felix 12-15 milioane de euro este valoarea totală estimată a contractelor cu statul derulate de firmele lui Dan Voiculescu în ultimii ani Bani europeni pentru societăţile comerciale controlate de Felix Mai multe fundaţii ale lui Dan Voiculescu derulează fonduri europene prin unul din cele mai controversate programe, POSDRU, destinat dezvoltării resurselor umane. De altfel, Uniunea Europeană a întrerupt plăţile prin acest program şi probabil va aplica unele corecţii, în sensul că România va returna o parte din banii primiţi. Contractele au fost încheiate în 2011 prin instituţii care ţin de Ministerul Muncii, în perioada în care această instituţie era condusă de Mihai Şeitan şi, ulterior, de către Ioan Botiş, ambii fiind membri PDL. Valoarea totală a contractelor se apropie de 15 milioane de lei. Un proiect cu o valoare ridicată a început să se deruleze în decembrie 2008 şi s-a încheiat în 2010. Una din firmele lui Dan Voiculescu, Smart Food Solutions, a beneficiat de un contract de aproape 22 de milioane de lei, din care jumătate era finanţat de către Fondul european pentru agricultură şi dezvoltare regională. Potrivit declaraţiei de interese a liderului conservator, Smart Food Solutions, urma să evalueze şi să selecteze cererile de finanţare. Arendaş de lux De altfel, de prin 2007, Dan Voiculescu este şi arendaş, preluând terenuri de la mai multe instituţii ale statului. El a încheiat în acel an două contracte cu Academia Română, pe o perioadă de 20 de ani. În declaraţia sa de interese nu se precizează ce suprafaţă de teren a fost arendată, dar, potrivit unor informaţii publicate în presă, ar fi vorba de 2.600 de hectare. Academia Română are în proprietate peste 7.000 de hectare de teren agricol. În 2008, Dan Voiculescu s-a asociat şi cu Consiliul Judeţean Giurgiu, într-un contract în care plata se făcea şi prin grâu (600 de kilograme pe an la hectar). Contractul s-a încheiat în 2011. CITIŢI ŞI:

  • Dezvăluire-şoc: Mircea Badea este întreţinut de Băsescu
  • Turnătorul Felix poate candida la Parlament
  • Ponta, către jurnalişti: Muriţi de grija lui Voiculescu
  • Elena Udrea: "Dan Voiculescu este cel care dă tunuri statului pe banii noştri"
  • Pentru 40.000 de euro, Varujan Vosganian cere executarea silită a trustului familiei Voiculescu
  • Elena Udrea: Antena 3 încearcă să tranşeze lupta pentru controlul Transporturilor
  • Bisturiul lui Felix vrea să sfâşie şi Academia Română
  • Voiculescu a obţinut un post cheie la Transporturi: conducerea aeroportului Otopeni