EXCLUSIV. Turnătorii din spatele lui Crin

EXCLUSIV. Turnătorii din spatele lui Crin

Doi foşti duşmani, Dan Voiculescu şi Sorin Roşca-Stănescu, şi-au unit forţele şi s-au încolonat în spatele interimarului de la Cotroceni, Crin Antonescu. Relaţiile cu Securitatea comunistă, dosarele penale, milioanele de euro din conturi şi frica de puşcărie i-au adunat în USL. Roşca- Stănescu se visează senator şi ministru de Interne, în timp ce Voiculescu vrea să-şi vadă liniştit de afacerile cu statul. În justiţia aflată sub zodia USL, "Felix" încearcă din răsputeri să scape de acuzaţiile grave de corupţie şi de verdictul defi nitiv de turnător.

Două foste surse ale Securităţii sunt sfetnicii de bază ai preşedintelui interimar al României, Crin Antonescu. "Stăpânul" conturilor Securităţii, Dan Voiculescu, şi fostul ziarist Sorin Roşca Stănescu îl consiliază pe acesta în problemele vitale ale ţării. Cei doi au foşti duşmani încă din anii'90, iar USL i-a adunat sub aceeaşi umbrelă. Roşca Stănescu s-a înscris, la începutul acestui an, în organizaţia PNL Sector 2 şi va candida la Senat, pe listele USL. Numele acestuia a fost vehiculat pentru postul de viitor ministru de Interne. Oficial este consilierul lui Crin Antonescu şi apare în fiecare seară pe posturile trustului Intact, patronate de familia Voiculescu, în calitate de analist. Dan Voiculescu s-a retras oficial de la cârma Partidului Conservator, dar continuă să conducă, din umbră, activitatea USL. El este unul dintre principalii artizani ai supendării preşedintelui Traian Băsescu. Amicii poliţiei politice Cei au în comun cei doi? Trecutul de foşti colaboratori ai Securităţii, asumat de ambii USL-işti. Doar Dan Voiculescu a primit un verdict oficial de colaborare cu Securitatea. Al doilea lucru în comun, sunt dosarele penale. Roşca Stănescu aşteaptă sentinţa, săptămâna viitoare, în dosarul "Rompetrol", unde este acuzat de utilizare a unor infomaţii privilegiate şi de sprijinire a unui grup infracţional organizat. Voiculescu este acuzat de fapte de corupţie în dosarul "privatizării Institutului de Cercetări Alimentare". Coincidenţă, ambii sunt judecaţi la Tribunalul Bucureşti de acelaşi judecător, preşedintele Secţiei I Penală, Marin Constantin- Marino. Cel de-al treilea lucru pe care îl au în comun este frica de o justiţie independentă. Televiziunile familiei Voiculescu şi Roşca Stănescu critică zilnic, la ore de audienţă, acţiunile procurorilor şi ale judecătorilor. Revizuirea lui Felix La începutul acestei săptămâni, Dan Voiculescu a deschis un proces în care cere revizuirea sentinţei prin care a fost declarat definitiv colaborator al securităţii comuniste. Cererea acestuia a fost depusă la Curtea de Apel Bucureşti pe data de 21 august, atunci când se trăgeau sforile ca magistratul Mona Pivniceru să fie numită ministru al Justiţiei. Dosarul a primit termen de judecată în luna octombrie. Dan Voiculescu a cerut revizuirea sentinţei deoarece unul dintre membrii Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS), Mircea Dinescu, a fost declarat incompatibil de către Agenţia Naţională de Integritate. Mircea Dinescu a fost unul dintre cei trei membri CNSAS care au votat în Colegiu pentru declararea lui Dan Voiculescu ca şi colaborator al poliţiei politice. Potrivit CNSAS, Voiculescu a fost recrutat de Securitate în februarie 1970, sub numele conspirativ "Mircea". Trei ani mai târziu, el ar fi fost recrutat în reţeaua Direcţia a III-a, sub numele conspirativ "Felix". Membru PCR În 1974, informatorul "Felix" a fost abandonat, sub motivaţia că fusese primit în Partidul Comunist. După nici un an,în 1975, a fost reactivat ca sursă a Direcţiei a III a. CNSAS a mai arătat că, de-a lungul timpului, Dan Voiculescu "a relatat verbal despre contractele şi schimburile de pachete între sportivii români şi cei străini cu prilejul campionatelor de box din 1969", dar şi din Cehoslovacia, unde a însoţit echipele româneşti de hochei, în calitate de translator. În 2008, verişoara fondatorului PC, Paraschiva Silaghi, a aflat de la CNSAS că a fost turnată la Securitate de Dan Voiculescu. Şi-a turnat rudele În urma studierii documentelor de la CNSAS, Silaghi, stabilită în Germania, a cerut în mod expres instanţei de judecată să constate calitatea de colaborator al Securităţii a lui Dan Voiculescu. "Precizez că, în perioada 1973-1976, împreună cu tovarăşul colonel Gligor Octavian de la Direcţia Paşapoarte, am depistat cadrul care a contribuit la fuga tovarăşei Silaghi. Menţionez că în această acţiune am activat atât în ţară, cât şi în repetate rânduri în RFG", scria Voiculescu. Declaraţia în care acesta recunoştea informările a fost dată în iunie 1980, când era angajat economist, cu funcţia de şef birou la fabrica ICE Vitrocim şi era semnată "Dan Voiculescu". Pe data de 10 martie 2011, Curtea Supremă de Justiţie a decis definitiv că "Felix" a făcut poliţie politică. Paraschiva Silaghi şi soţul său, Victor, stabiliţi în Germania, au afl at că au fost turnaţi de vărul "Felix" FOTO: LUJU.RO Dosarele penale, turnătoriile la Securitatea comunistă şi frica de justiţie i-au adus împreună pe Dan Voiculescu şi pe Roşca-Stănescu "Spre uimirea mea, am afl at că nu am colaborat cu Securitatea. Dacă există vreo adeverinţă în acest sens, este un fals" SORIN ROŞCA STĂNESCU, fost ziarist, actual politician Sfătuitorul de taină, un fost ziarist milionar ce se laudă cu Securitatea În primăvara anului 1992 a apărut informaţia că Sorin Roşca Stănescu, pe atunci ziarist la "România Liberă", alături de alţi doi colegi, ar fi colaborat cu Securitatea. Este concediat de la cotidianul amintit şi devine redactor şef adjunct la "Evenimentul Zilei" pentru un an şi trei luni. Gură mare În octombrie 2009, CNSAS emite o adeverinţă de necolaborare cu Securitatea pe numele său, lucru care-l deranjează teribil. În respectivul document se arată că, în 1966, a fost propus pentru recrutare pe când era elev în clasa a X-a. Deoarece ar fi povestit şi altora despre "oferta" ofiţerilor de securitate, a fost abandonat, fiind trecut în categoria "contracandidat la recrutare". La momentul emiterii adeverinţei a susţinut sus şi tare că el nu a primit nimic în acest sens şi că documentul este un fals. "Spre uimirea mea, am aflat că eu nu am colaborat cu Securitatea", este una dintre declaraţiile celui supranumit "Naşul". A recunoscut public încă din 1992 că a colaborat cu Brigada Antiteroristă a Securităţii, însă CNSAS nu are niciun document în acest sens. Aflat la a treia căsătorie, "Naşul" a fost năşit de Dinu Patriciu şi susţine că nu este bogat, dar nici sărac. Spune că a adunat trei milioane de euro după ce a vândut acţiunile deţinute la ziarele "Ziua" şi "Averea", publicaţii finanţate de prietenul Patriciu. În acelaşi timp spune că a investit în terenuri, şi-a construit două case în Snagov, una proiectată de acelaşi Patriciu, a făcut împrumuturi pentru a cumpăra noi imobile şi acum plăteşte dobânzi. Criza i-a tăiat apetitul pentru afaceri. Rămas fără publicaţii şi fără finanţare, SRS a anunţat în iarna anului trecut că intră în politică din postura de consilier al "liberalului" Crin Antonescu. Cu un pronunţat discurs naţionalist, Roşca Stănescu a fost protagonistul unor stenograme controversate. Presa a relatat despre aceste discuţii (care nu au fost infirmate de protaganişti, respectiv procurorul Cătălin Macovei, Bogdan Chirieac şi Sorin Roşca Stănescu) că sunt la limita exerciţiului jurnalistic. Colaborarea dintre Crin Antonescu şi Dan Voiculescu a început în Parlament şi continuă în fi ecare seară, în studiorile Antenei 3 FOTO: CODRIN PRISECARU Din mila lui SRS Ţinta presiunilor la adresa fostului şef al ANI, Cătălin Macovei, constituia decredibilizarea înainte de alegeri a miniştrilor Vasile Blaga, Adriean Videanu şi Radu Berceanu. Sorin Roşca Stănescu: Dacă, de pildă, tu-mi dai numerele de cont, eu le trimit câte 5 euro. Cătălin Macovei: De ce? SRS: Ca să le verific. (De fapt, le trimite bani ca să vadă cei vizaţi că el le ştie conturile nedeclarate din străinătate)... Bogdan Chirieac: Naşule, pregăteşte şi tu 1.000. Nu intră 5 Euro. SRS: Ba da, intră. CM: Cum să nu, intră şi 2 euro jumate. SRS: Nu merită, băi. ................................................. SRS: Deci, pe mine nu mă interesează banii în afacerea asta: ai tăi, ai lui, ai cui or fi, pe mine mă interesează... CM: Pe mine m-ar fi interesat, că e o sumă, care pentru mine, cel puţin, e o sumă mare asta. SRS: Pentru mine nu mai e (râde)... CM: Sunteţi în altă ligă. SRS: Recunosc deschis. CM: Sunteţi în altă ligă, dar vă spun: acea hârtie nu există, sincer.