J – povestea fascinantă a unei societăți distopice, înghițite de hipnoză morală

J – povestea fascinantă a unei societăți distopice, înghițite de hipnoză morală

J, „romanul distopic al vremurilor noastre“ (The Guardian), este o satiră neagră şi, în acelaşi timp, un roman psihologic

J este o carte deosebită oferită de Editura RAO. Amplasate într-o lume în care memoria colectivă a dispărut, viețile personajelor stau sub semnul unei catastrofe din trecut, învăluită în suspiciune şi negare, exprimată ca o şoaptă obscenă: Ceea ce s-a întâmplat, dacă s-a întâmplat. În această societate distopică acoperită de hipnoză morală, muzica şi cărțile au căzut în desuet, trecutul familiilor a fost şters şi numele au fost schimbate. Doi oameni se îndrăgostesc, fără să ştie de unde vin şi nici încotro se îndreaptă. Ei nu sunt siguri dacă nu cumva au fost împinşi unul în brațele celuilalt; dar cine să o fi făcut şi, mai ales, de ce? J invită la o comparație cu 1984, de George Orwell, sau cu Minunata lume nouă, a lui Aldous Huxley.

DESPRE AUTOR: Scriitor şi om de radio britanic, Howard Jacobson s-a născut în Manchester, a crescut în Prestwich şi a studiat la Stand Grammar School din Whitefield şi la Downing College, Cambridge. A fost lector la University of Sydney, apoi la Selwyn College, Cambridge. Romanele lui au primit diverse distincții, iar Chestiunea Finkler a câştigat prestigiosul Man Booker Prize.

Alte două titluri ale aceluiași autor apărute la Editura RAO sunt Chestiunea Finkler și Vremea maimuțelor.

Ne puteți urmări și pe Google News