Editura Evenimentul si Capital

MARŞ URIAŞ pentru UNIRE la Chişinău. Ce impact va avea asupra PLANULUI DE FEDERALIZARE a Moldovei?

tn_02
Autor: | | 144 Comentarii | 4700 Vizualizari

Peste 10.000 de participanţi şi-au anunţat prezenţa la cea mai mare manifestaţie organizată în favoarea unirii cu România în ultimii ani. Marşul, care va avea loc duminică 16 septembrie la Chişinău, a stârnit discuţii inflamate peste Prut.

Partidele rusofone au cerut interzicerea acţiunii şi au ameninţat cu violenţe. Reprezentanţii Partidului rusofon "Patrioţii Moldovei" consideră că marşul va genera vărsări de sânge şi s-ar putea solda cu anexarea Republicii Moldova la România. ,,Suntem convinşi că Marşul Unirii va produce tulburări de masă şi victime, cu scopul lichidării statalităţii Republicii Moldova şi al anexării la România", susţine vicepreşedintele acestei formaţiuni, Alexandr Dobrea. Surprinzător, şi premierul Vlad Filat s-a declarat împotriva marşului : "Recomand organizatorilor acestor acţiuni să renunţe la acestea, iar cetăţenilor să nu participe la ele şi să nu se lase folosiţi de inamici, indiferent de care parte sunt. Totodată, cer Ministerului Justiţiei să iniţieze o analiză amplă în vederea revizuirii legislaţiei în vigoare, astfel încât pe viitor să fie excluse acţiuni ce prejudiciază independenţa, suveranitatea şi caracterul unitar al statului",a punctat Filat. Pentru unirea cu România şi actiunea stradală de duminică s-au exprimat numeroşi oameni de cultură şi lideri de opinie de la Chişinău, precum compozitorul Eugen Doga, preşedintele primului Parlament al Republicii Moldova, Alexandru Moşanu, analiştii Nicolae Negru şi Petru Bogatu. Iar primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a promis că va fi alături de marşul unionist.

Marşul Unirii este organizat de Platforma Civică "Acţiunea 2012"

, o coaliţie de peste 30 de organizaţii non-guvernamentale şi grupuri de iniţiativă din România, Republica Moldova, alte ţări europene şi din Statele Unite ale Americii, care susţin unirea Republicii Moldova cu România şi militează pentru realizarea obiectivului generaţiilor trecute, prezente şi viitoare de regăsire a românilor de pe cele două maluri ale Prutului în cadrul aceluiaşi stat. Anul acesta se împlinesc 200 de ani de când Basarabia (zona de est a Moldovei), a fost anexată de către Imperiul Rus. Marea acţiune unionistă de duminică este organizată după vizita cancelarului Angela Merkel la Chişinău şi a premierului Vlad Filat la Moscova, pe fondul zvonurilor tot mai puternice care vorbesc despre existenţa unui plan internaţional de federalizare a Republicii Moldova, cu un "statut special" pentru Transnistria.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro