A avut un celebu preşedinte american dinţi din lemn?

A avut un celebu preşedinte american dinţi din lemn?

Celebra aserţiune potrivit căreia George Washington obişnuia să poarte o proteză dentară din lemn s-a dovedit a fi, până la urmă, doar o legendă. Totuşi legendarul preşedinte american avea, încă de tânăr, serioase probleme dentare, astfel încât când a ajuns în fruntea ţării, în 1789, mai poseda un singur dinte.

Washington a început să îşi piardă dinţii când încă nu împlinise 30 de ani, aşa că a fost nevoit în cele din urmă să poarte mai multe proteze dentare, unele dizgraţioase şi chiar dureroase. Dinţii falşi ai preşedintelui erau creaţi din diferite combinaţii de fildeş de hipopotam, dinţi umani şi cleme metalice.

El a început să folosească prima proteză înainte de Războiul de Independenţă. Este posibil, totodată, ca acesta să fi făcut un "transplant de dinţi", folosind probabil dinţii luaţi de la propriii sclavi. Cel care l-ar fi putut ajuta să facă o astfel de procedură era dentistul personal al lui Washington şi prietenul său apropiat Jean-Pierre Le Mayeur.

Când a devenit preşedinte, în 1789, George Washington mai avea doar un singur dinte în gură, la ceremonia de instaurate în funcţiue acesta purtând o proteză specială cu dinţi din fildeş, alamă şi aur creată pentru el de dentistul John Greenwood.

Ne puteți urmări și pe Google News

Chiar dacă preşedintele american beneficia de cele mai bune servicii pe care le puteau oferi dentiştii secolului 18, el a rămas desfigurat şi avea mereu dureri din cauza danturii cu probleme, scrie descoperă.ro. Pentru a-şi menţine protezele dentare în bune condiţii şi pentru a păstra culoarea albă a dinţilor era nevoie de multă muncă. Este posibil ca în unele ocazii el să fi apărut în public fără să îşi cureţe protezele, albul perlat al dinţilor fiind transformat în maroniu, lucru care ar fi putut porni legenda dinţilor de lemn ai lui Washington.