PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

A demisionat viceprimarul Capitalei, Dan Darabont

Autor: Radu Andreea | miercuri, 16 martie 2016 | 0 Comentarii | 972 Vizualizari
Dan Darabont a demisionat
A demisionat viceprimarul Dan Darabont, membru al Partidului Social Democrat (PSD). Mandatul lui Darabont urmează să înceteze pe 31 martie, au declarat miercuri, pentru News.ro, surse oficiale.

Dan Darabont este viceprimar al Capitalei din partea PSD din iulie 2012, anterior, din 2010, lucrând la Banca Naţională a României (BNR), potrivit News.ro.

Darabont este absolvent al Universităţii Politehnica Bucureşti, are un doctorat în ştiinţe inginereşti la Universitatea din Petroşani, în 1998 a absolvit Colegiul Naţional de Apărare, iar în 2013, Colegiul Naţional de Informaţii - Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”.

În perioada 2004 – 2005, Darabont a fost prefect al Capitalei, iar în mandatul 2000-2004 a fost primar al Sectorului 6.


Potrivit surselor citate, Dan Darabont ar intenţiona să se întoarcă la BNR.


Tag-uri: viceprimarul Capitalei, Dan Darabont, Dan Darabont a demisionat, demisie Dan Darabont, viceprimar psd, PSD, BNR




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITESTE ACUM
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii