A fost descoperit MOTIVUL pentru care se îngraşă oamenii pe măsură ce îmbătrânesc. SOLUŢIA care ar putea combate fenomenul

A fost descoperit MOTIVUL pentru care se îngraşă oamenii pe măsură ce îmbătrânesc. SOLUŢIA care ar putea combate fenomenul

Pe măsură ce înaintează în vârstă, oamenii încep să piardă din rezervele de grăsime brună, care ajută corpul să ardă caloriile şi intensifică metabolismul. Este şi motivul pentru care vârstnicii se îngraşă mai uşor şi pierd mai greu kilogramele în plus.

Grăsimea „albă” este cea care se depune pe şolduri şi pe abdomen, drept consecinţă a mâncatului excesiv. Puţini ştiu însă că mai există şi un alt tip de grăsime, brună, al cărei rol este să genereze căldură în corp, prin intensificarea metabolismului. Foarte mult timp s-a crezut că doar bebeluşii au rezerve de grăsime brună, în zona umerilor, care îi ajută să-şi menţină temperatura corpului ridicată, imediat după naştere. Studiile au dovedit însă că şi adulţii au grăsime brună, iar femeile într-o măsură mai mare decât bărbaţii. Cercetătorii japonezi au descoperit că, odată cu înaintarea în vârstă, depozitele de grăsime „bună” scad, ceea ce înseamnă că arderile se reduc, iar metabolismul „se leneveşte”, favorizând depunerea kilogramelor. „Vârstnicii se plâng adesea că trebuie să mănânce de două ori mai puţin decât tinerii pentru a avea rezultatele dorite. Acum, avem o imagine mai bună asupra cauzelor acesui fenomen”, a declarat dr. Gerald Weissman, redactor şef la „The FASEB Journal”, publicaţia în care a apărut studiul japonez. Cercetătorii de la „University of Shizuoka” se gândesc acum la o modalitate de a întrerupe fenomenul provocat de îmbătrânire. Până când oamenii de ştiinţă vor descoperi şi soluţia pentru a combate pierderile de grăsime bună, vârstnicii vor trebui să consume mai multe salate şi proteine pentru a evita îngrăşarea.