A înnebunit lupu sau și-a schimbat doar stăpânul? Mugur Ciuvică: „Dan Voiculescu a fost implicat în afaceri cu banii Securității!”

A înnebunit lupu sau și-a schimbat doar stăpânul? Mugur Ciuvică: „Dan Voiculescu a fost implicat în afaceri cu banii Securității!”

Mulți s-au întrebat cum de s-a lipit Mugur Ciuvică de Dan Voiculescu și de trustul său după ce a fost șef de cabinet al președintelui Emil Constantinescu, țărănist ca orientare politică și un adversar declarat al fostei Securități.

Cei care citeau cu pasiune ziarele și acum 10-11 ani, își amintesc că și Mugur Ciuvică se lupta, sub toate formele, cu „securistul” Voiculescu și cu partidul său, PUR pe atunci. Liderul, încă președinte de formațiune politică, îl executa mediatic pe Ciuvică prin Jurnalul Național și, din când în când, la știrile de la Antena 1. La „Observator”, acolo unde le citea Sandra Stoicescu.

În 2004, Mugur Ciuvică era purtător de cuvânt al Acțiunii Populare, formațiune politică al cărei președinte era Emil Constantinescu, aflat în luptă permanentă cu PSD și satelitul său PUR, partide conduse de Ion Iliescu și Dan Voiculescu. În primăvara și vara acelui an, Ciuvică a avut două ținte de atac: Traian Băsescu și Dan Voiculescu. Pe ambii îi acuza de colaborare cu Securitatea. După alegerile din toamnă, când Băsescu a devenit președinte, acuzațiile la adresa acestuia au continuat, dar cu Voiculescu s-a împăcat, ba chiar a înființat o firmă cu fiica lui, Camelia.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Mihai Gâdea

În momentul de față, la Oficiul Național al Registrului Comerțului, firma Cert Media SRL figurează ca avându-l acționar pe Bodiu Mihai, prieten cu Ciuvică și vicepreședinte al Grupului de Investigații Politice, o asociație de presă cu care ambii au intrat pe piața media la începutul anilor 2000. Cu ani în urmă, însă, mai mulți jurnaliști au consemnat faptul că Mugur Ciuvică și Camelia Voiculescu s-au retras din firma pe care o înființaseră, lăsându-l la vedere pe Bodiu.

Ziarul Curentul consemna în 25 august 2009: „Verificăm la Registrul Comerțului și surpriză: firma Cert Media SRL, ai cărei asociați au fost Mugur Ciuvică cu 75% și Camelia Voiculescu, fiica mogulului cu același nume, cu 25%, are același obiect principal de activitate cu firma Desintco, respectiv activități de consultanță și management - 7414, număr CAEN vechi. Firma Cert Media SRL a fost cedată omului de casă al lui Ciuvică, Mihai Bodiu, care deține și funcția de vicepreședinte al Grupului de Investigații Politice”. Același lucru îl susține și publicația Bursa, în 11 aprilie 2006.

FOTO: Dan Voiculescu

Lupta cu Dan Voiculescu a început în 2004

Să revenim, însă, la vara lui 2004. Mugur Ciuvică picase testul candidaturii la Primăria Capitalei și, în prag de alegeri generale, era extrem de vocal în spațiul public la adresa „Varanului” și a partidului său. Îi cășunase pe „profesorul Voiculescu” că a fost securist și că prin firma Crescent a făcut afaceri cu banii Securității, îmbogățindu-se nepermis.

Da, da, asta susținea Mugur Ciuvică, vedeta de azi a Antenei 3 și omniprezentul din emisiunile lui Mihai Gâdea, unde se prostește ca un puști de liceu când vrea să-și impresioneze gașca de prieteni prin scălămbăieli și poante, ca să obțină prin râs ceea ce altfel nu poate. Dezvăluirile și atacurile la adresa lui Dan Voiculescu au încetat de mult și par uitate, chiar și atunci când îl acuză pe Ion Cristoiu că „s-a sucit” în opinii.

Într-adevăr, Ion Cristoiu și-a schimbat opinia în ceea ce-l privește pe Traian Băsescu – a recunoscut-o și singur! –, dar Mugur Ciuvică nu avea opinii despre „securistul Voiculescu”, ci el deținea informații și documente că acesta lucrase cu Securitatea prin firma Crescent! Cum a ajuns să se bată pe burtă cu „Domn‘ Profesor” și să-i pape banii ca părerolog tv? L-a cumpărat Dan Voiculescu ca să-i închidă gura? Sau ce?

În arhive se găsesc încă textele unor ziariști de la Jurnalul Național, extrem de relevante, dincolo de acidul revărsat peste pupilul de atunci al lui Emil Constantinescu, vajnicul apărător plătit de azi al lui Dan Voiculescu. Ce l-o fi determinat pe Ciuvică să se sucească la 180 de grade, ce l-o fi „iluminat” așa – vorba amicului său, Mircea Badea?

Declarația care l-a enervat pe mogul și răspunsul dat prin Jurnalul Național

Iată ce declara, în 2004, despre omul de la care astăzi primește un salariu frumos: „PUR este un partid al fostei Securități, iar președintele său, Dan Voiculescu, a fost implicat în afaceri cu banii Securității”. Fraza face parte dintr-un comunicat de-al lui Ciuvică, prin care își exprima mirarea că scriitorul Dorin Tudoran colaborează cu ziarul lui Voiculescu, comunicat pe care-l reproducem în numărul de față.

Citiți articolele culese din presa vremii despre războiul dintre Voiculescu și Ciuvică, nu de puține ori presărat cu amenințări cu justiția! Ele reflectă, fără putință de tăgadă, adevărul.

PUR îi dă ultimatum lui Mugur Ciuvică

În 21 august 2004, Jurnalul Național, cotidian din trustul lui Dan Voiculescu, condus de Marius Tucă, declanșează atacul împotriva Mugur Ciuvică.

„Declarațiile purtătorului de cuvânt al Acțiunii Populare, Mugur Ciuvică, referitoare la PUR și liderul său sunt considerate de umaniști „intoxicări publice ale fostului șef de cabinet al lui Emil Constantinescu”.

Mugur Ciuvică a afirmat, în urmă cu câteva zile, că „PUR este un partid al fostei Securități, iar președintele său a fost implicat în afaceri cu banii Securității”. „Solicităm domnului Ciuvică să aducă dovezi în sprijinul afirmației sale, potrivit căreia PUR este un partid al fostei Securități. Totodată, președintele Dan Voiculescu îi cere public lui Mugur Ciuvică să aducă dovezile implicării sale, prin firma Crescent, în afaceri cu banii Securității.

AVERTISMENT. În lipsa neprezentării unor astfel de dovezi, președintele PUR îl va acționa în instanță pe Mugur Ciuvică, pentru insultă și calomnie”, se arată într-un comunicat dat publicității de PUR. În același document se mai arată că Ciuvică nu este primul personaj care vehiculează „astfel de neadevăruri în fața opiniei publice”. „Îl informăm pe purtătorul de cuvânt al AP că președintele PUR, Dan Voiculescu, a câștigat toate procesele - în țară și străinătate - în care s-a judecat cu defăimătorii săi, cel mai cunoscut proces fiind cel cu Petre Mihai Băcanu”, se mai arată în comunicatul PUR.”

Umaniștii îl somează pe Mugur Ciuvică

Într-un alt articol din Jurnalul Național, publicat în 30 august 2004, Ciuvică e somat să retracteze tot, altfel va răspunde în justiție.

„Umaniștii îi acordă lui Mugur Ciuvică 48 de ore pentru ca acesta să-și probeze public afirmațiile «defăimătoare» la adresa PUR și a liderului său sau pentru a le retrage, în cazul în care nu deține argumente în acest sens. (…)

Pentru a demonta aceste neadevăruri, atât tinerii, cât și seniorii PUR au mers la CNSAS și au făcut cereri pentru a avea acces la propriile dosare, dacă acestea există.

DECIZIE. Biroul Politic PUR, întrunit la sfârșitul săptămânii, a hotărât să-l cheme în judecată pe Mugur Ciuvică pentru grave prejudicii morale aduse celor peste 140.000 de membri umaniști, precum și imaginii partidului”.

Mugur Ciuvică răspunde amenințărilor lui Dan Voiculescu

Într-un comunicat de presă dat publicității, Mugur Ciuvică declară: „Amenințările proferate la adresa mea de liderul PUR, Dan Voiculescu, amintesc de practicile de intimidare ale fostei Securități’. Iată textul comunicatului: „În urmă cu aproape două săptămâni am dat publicității un comunicat în care îmi arătam dezamăgirea față de gestul lui Dorin Tudoran de a se alătura PUR. Am spus despre Dorin Tudoran că «a ales să se compromită, intrând în slujba PUR, cunoscut în opinia publică românească drept un partid al fostei Securități». Am spus, de asemenea, că «Dorin Tudoran, care spune că îl cunoaște din copilărie pe președintele PUR, Dan Voiculescu, ar trebui să știe că, până în 1989, Dan Voiculescu a condus firma CRESCENT, firmă implicată în afaceri cu banii Securității». Îmi vine greu să înțeleg furia care l-a cuprins pe Dan Voiculescu în fața acestor realități. De aproape două săptămâni liderul PUR îmi transmite amenințări și ultimatumuri, într-o manieră care amintește de metodele de intimidare ale fostei Securități.

Faptul că Dan Voiculescu, creatorul și președintele PUR, a condus firma «CRESCENT », care a făcut afaceri cu fosta Securitate, este un adevăr pe care l-am susținut și îl voi susține în continuare, chiar dacă, înaintea campaniei electorale din această toamnă, Dan Voiculescu încearcă o operațiune de spălare a imaginii sale și a partidului cu care se identifică”, a spus Ciuvică pentru AmosNews, în 30 august 2004.

Ce s-a întâmplat cu acuzațiile aduse de Ciuvică lui Traian Băsescu

Aflăm din Curentul din 11 februarie 2013 că „până și CEDO i-a respins lui Mugur Ciuvică, ca inadmisibilă, plângerea prin care a reclamat statul român pentru „încălcarea libertății de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului”. Era o continuare a acțiunii îndreptate împotriva lui Traian Băsescu în 2004. Acesta nu a vrut să bată palma cu Ciuvică, așa cum a făcut Voiculescu și l-a dat în judecată pentru calomnie. Scrie Curentul: „Ciuvică va trebui să-i plătească președintelui Traian Băsescu daune morale de 500.000.000 ROL, așadar echivalentul a 13.600 euro. Într-un comunicat CEDO se menționează, concret, că: „Prin decizia de inadmisibilitate a Curții Europene a Drepturilor Omului, din data de 15 ianuarie 2013, a fost respinsă plângerea formulată de reclamantul Mugur Cristian Ciuvică (nr. 29672/05), prin care acesta invoca încălcarea libertății sale de exprimare, consacrată de art. 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin aceea că a fost obligat de instanțele române să plătească domnului Traian Băsescu suma de 500.000.000 ROL, cu titlu de daune morale, în urma afirmațiilor făcute de reclamant într-o conferință de presă cu privire la pretinsa colaborare a domnului Traian Băsescu cu fosta Securitate.”