A intrat DIHONIA la Charlie Hedbo! Se ceartă pentru BANI

A intrat DIHONIA la Charlie Hedbo! Se ceartă pentru BANI

Disensiunile dintre redactorii de la Charlie Hebdo și noua direcțiune au atins nivelul de fierbere. Jurnalista Zineb El Rhazoui, supraviețuitoare a atentatului, a fost dată afară.

Potrivit Le Monde, El Rhazoui a primit miercuri o convocare la direcțiune ocazie cu care a fost anunțată că a fost concediată.

Jurnalista a declarat:

„Sunt șocată și scandalizată că o direcție care a beneficiat de atâta sprijin după atentatul din ianuarie manifestă atât de puțin sprijin pentru unul dintre salariații săi, care se află sub presiune, ca e altfel toată echipa, și primește amenințări.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Viața ziaristei marocane a devenit foarte complicată după 7 ianuarie. Iese din casă numai cu escortă de la poliție, fapt care face foarte dificilă exercitarea meseriei. Și viața ei privată a fost răvășită. Zineb povestește:

„Soțul meu și-a pierdut slujba, căci jihadiștii au dezvăluit locul lui de muncă, a trebuit săplece din Maroc, eu sunt amenințată, locuiesc pe la prieteni sau la hotel, iar direcțiunea mă dă afară... Bravo, Charlie!”

Banii au și ei un rol important în scandal: 15 salariați, printre care și Zineb, din cei 20 câți numără săptămânalul, au cerut un „statul de acționari salariați cu cotă egală”, afirmând că refuză ca „o mână de indivizi să preia controlul”.

Charlie Hebdo a strâns peste 30 de milioane de euro din vânzări și donații, după atentatul din ianuarie 2015. Săptămânalul este deținut în proporție de 40% de părinții răposatului director Charb, ucis în atentat, 40% de desenatorul Riss, noul director al publicației, rănit la umăr în atac, și 20% de către directorul financiar Eric Portheault.