PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Fapt divers

A MURIT Dan Niculescu, patronul de la „Şarpele Roşu”, celebrul restaurant unde îşi petreceau serile MARI ACTORI precum Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache sau Radu Beligan

Autor: | | 10 Comentarii | 7777 Vizualizari
Dan Niculescu, patronul celebrului restaurant "Şarpele Roşu" a încetat din viaţă
Eugen Alexandru Niculescu, pentru prieteni Dan Niculescu, patronul celebrului restaurant al anilor 90, “Şarpele Roşu” a încetat, vineri, din viaţă la vârsta de 68 de ani. Ani la rând, el a fost proprietarul unui loc unde venea boema Capitalei , din acele vremuri. Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, George Mihăiţă, Şerban Ionescu, Colea Răutu, Radu Beligan cei doi Ştefan Bănică - tatăl şi fiul, Dumitru Rucăreanu, Stelian Nistor, Dorel Vişan, Nicu Constantin, regizorul Nuţu Cârmâzan sunt doar o parte dintre marii noştri actori şi regizori care au ales să petreacă în cârciuma lui Dan Niculescu. De asemenea, lăutari celebri, precum Nelu Ploieşteanu, s-au consacrat la „Şarpele Roşu”.

O veste tristă pentru cei care au trăit vremurile de început ale democraţiei, după căderea Comunismului. Dan Niculescu a încetat din viaţă. Vineri, el s-a stins, din cauza unui cancer la rinichi, după cum au declarat, pentru "Evenimentul zilei", apropiaţi aia cestuia. A plecat după marii actori alături de care petrecea serile, precum Dinică, Iordache şi Beligan. Înmormântarea va avea loc duminică. În urmă cu şase ani, patronul de la “Şarpele Roşu”, restaurant închis în anul 2001, mărturisea pentru  “Evenimentul zilei” , că la Şarpele Roşu nu aveai ce căuta înainte de miezul nopţii. "Dacă veneai ziua, te lua plânsu'!", spunea nea Dan. "Dar, după unu noaptea, era o caterincă generală! Se împrieteneau toţi, cu toţi! O nebunie generală, pe acorduri de vioară şi ţambal... Când se îmbătau, spărgeau paharele în capu' lu' Lenin", se entuziasma legendarul cârciumar.


„Cea mai mare densitate  de creiere pe metrul pătrat”

"O ŢARĂ MICĂ, MESE PUŢINE": Şarpele Roşu: aici s-au născut replici de film. În articolul din 30 octombrie 2010, scris de jurnaliștii Mihnea-Petru Pârvu și Magda Spiridon, Dan Niculescu descria atmosera  boemă de la „Şarpele Roşu”. Îl republicăm, integral.

Acum 20 de ani, Eugen Alexandru Niculescu, pentru prieteni Dan Niculescu, şi-a dat demisia din CPUN şi s-a hotărât să deschidă o cârciumă. "M-am apucat de politică economică!", râde domnu' Dan. Avea 42 de ani, şi afacerea sa urma să rămână în memoria colectivă.
Dacă, acum un secol, boema Capitalei se aduna la "Caru' cu bere", înainte de război la Capşa, pe timpul comuniştilor la Mărul de Aur, în anii de după Revoluţie s-a mutat la intersecţia dintre străzile Galaţi şi Eminescu.

Epicentrul culturii

La cârciumioara sa, cu doar nouă mese şi-un taraf, mai bine de zece ani s-au îmbătat, au cântat, au rostit replici celebre, au plâns sau au făcut politică o întreagă pleiadă de artişti, scriitori, ziarişti, diplomaţi sau, pur şi simplu, bon-viveurii anilor '90. Pe toţi îi unea un singur lucru: atmosfera. Responsabilul cu bunadispoziţie era domnu' Dan, un uriaş de 120 de kile, cu favoriţi şi mustaţă "pe oală". Un patron care n-a ştiu să-şi gestioneze afacerea, dar care, cu certitudine, a intrat în istorie cu creaţia sa: Şarpele Roşu!

"Ce serveşte domnii?"

A avut patru neveste, a început trei facultăţi, fără să termine vreuna, a vrut să fugă din ţară, dar a avut noroc că n-a reuşit, iar la Revoluţie a furat o basculă cu care a ridicat două baricade în Bucureşti. A avut chiar şi un rol într-un film de legendă: "Cel mai iubit dintre pământeni". "Eram, evident, cârciumar şi replica era: «Ce serveşte domnii?». M-au aplaudat la premieră! Dinică era în spate şi mă aude... Şi scoate una genială: «E! Mulţi consumatori!»", se laudă "Şarpele".

"Pupa-ţi-aş creerul ăla de profesor de facultate!"

Puţină lume ştie că o altă replică din film îi aparţine tot lui: "Eram cu regizorul Şerban Marinescu la şpriţ şi, nu ştiu cum am spus: «Ştie el, partidul nostru, ce face!». Bănică senioru', care era şi el la şpriţ, să moară de râs: «Ce-a căcat-o Şarpele!»".

O altă replică din film, a lui Ştefan Bănică: "Pupa-ţi-aş creerul ăla de profesor de facultate!", a fost introdusă în folclorul urban tot de jovialul "Şarpe". "Domnu' Dan a fost primul politician care şi-a dat demisia din întâiul parlament democratic!", îl laudă cu veneraţie Atilla, un zdrahon de un chintal jumate, de loc din Sf. Gheorghe de Covasna. E "locotenentul" lui Dan Niculescu de pe vremea când cârciuma încă funcţiona.

Lozincă mobilizatoare la budă: "Să facem totul!'"

Ca să pricepi fenomenul dezvoltat în fosta librărie "Şt. O. Iosif", de pe strada Galaţi nr. 133, colţ cu Eminescu, e necesar să rememorezi realităţile timpului. Muzica românească era de festivaluri, de populară lumea era cam sătulă, manelele încă nu apăruseră, iar restaurantele erau un fel de cantine mai scumpe.
Era o nişă la care Dan Niculescu s-a gândit primul: cârciuma tradiţional românească, de cartier, cu taraf ţigănesc, care să cânte muzică lăutărească autentică. Muzică pe care până atunci o auzeai numai dimineaţa, când se servea ciorba de potroace la nuntă.
În plus, "Şarpele" a mizat şi pe miştocăreala ce mocnea în români. Astfel, ospătarii aveau cravate roşii de pionieri, iar busturile lui Ceauşescu şi Lenin îţi ţineau companie dacă veneai să te îmbeţi de unul singur.
"Când se îmbătau, spărgeau paharele în capu' lu' Lenin. Io le luam cu 5 lei şi le vindeam cu 50!", dezvăluie tainele afacerii sale Dan Niculescu. Pe pereţi, pe lângă nişte tablouri futuriste, erau agăţate drapelele RSR şi PCR, pe uşa de la WC era o plăcuţă pe care scria "Secretar BOB", adică "Secretarul Biroului Organizaţiei de Bază", iar în buda bărbaţilor cineva scrisese pe perete cu pixul o lozincă mobilizatoare: "Să facem totul!".

Un nume ca oricare altul

De unde până unde numele locantei? "Îţi spun de unde, să dai la ziar, numa' să nu spui şi la alţii!", îşi rostogoleşte ochii în cap Dan Niculescu. A îmbătrânit şi s-a îngrăşat enorm. Acum are 141 de kilograme, dar a avut şi 175, la 1,86 înălţime. Are diabet şi cardiopatie ischemică: "Başca o depresie frumoasă pe fondul unei obezităţi morbide!".
Mişcare nu face mai deloc, ţuica e pe masă, cârnaţii sfârâie în tigaie, iar de fumat fumează ca un... "şarpe". "Visasem toată noaptea numai elefanţi albaştri şi pisici verzi. Când m-a întrebat funcţionara aia cum vreau să-i spun la firmă, mi-a ieşit fără să mă gândesc: «Şarpele Roşu». N-a avut nicio reacţie!", se distrează fostul cârciumar.
Pe un perete din apartamentul său din piaţa Alba Iulia tronează un tablou avangardist, care pe timpuri împodobea cârciumioara de pe strada Galaţi. "E un f... în toată regula!", explică direct nea Dan. Lângă el o poezie, scrisă de mână, e înrămată: "E a lui Adam Puslovici, român de pe Valea Timocului, bun prieten cu Nichita... A scris-o cu un cărbune de pe grătarul cu mititei. Apoi mi-a zis: «Am debutat, la 55 de ani, în limba maternă!»".

SELECŢIE

Se bea mult pe datorie, proştii nu aveau ce căuta


Domnu' Dan e solemn: "La «Şarpele Roşu» nu aveau ce căuta proştii!". "Dinică, după ce se îmbăta, avea o întrebare fixă. Odată, trec pe lângă el şi se răsteşte: «Eşti idiot?». Nu eram în toane bune şi m-am uitat urât. Nea Gigi se prinde şi o dă cotită: "Era doar o propunere!"

Domnu' Dan vine mai aproape de prezent: "Am închis cârciuma pe 4 iunie 2001, cu un milion de lei vechi în buzunar. La fel de «bogat» ca atunci când am deschis-o. Am rămas cu un teanc de 25 de centimetri de note de plată neachitate. Dacă n-avea omu' bani, ce să fac, să-l dau afară?", e în dubiu şi acum patronul Şarpelui Roşu.
Când a deschis localul avea 41 de ani: "Am mers pe stilu' de viaţă ţigănesc: câştig azi - mănânc azi, mâine - are grijă Dumnezeu! Acum trăiesc din pensie şi din indemnizaţia de revoluţionar. După ce a murit mama, n-am mai vrut să ies din casă, am mâncat ca bou', m-am îngrăşat ca porcu' şi m-am îmbolnăvit. Da' cel puţin sunt mai înalt spiritual!".

NEBUNIE GENERALĂ

"Ziua te apuca plânsu'. După unu noaptea începea caterinca"

Celebrii săi clienţi, Gheorghe Dinică şi Ştefan Iordache, i-au fost şi vectori de publicitate. "Ei făceau «prospecţiuni» tot timpul. M-au găsit cu ocazia filmului... Făceam, cu echipa de filmare, chefuri totale! Striga nea Gigi la mine: «Mă iubeşti, grasule?». Dacă bea mult? Bea tot! După ce termina şpriţul, îşi făcea curaj să se ducă acasă cu două-trei sute de votcă!".
Tot în localul lui nea Dan îşi are originea o notorie cugetare a maestrului Gheorghe Dinică. Era patru dimineaţa, doar vreo patru mese cu câţiva clienţi şi taraful în pauză de ţigară. Maestrul era cam obosit. "Lucrase" din greu ore în şir. La un moment dat, dă să se scoale. Genunchii îl cam trădau. Se saltă într-un cot şi face un tur de orizont al crâşmei. Era linişte. Cu toţii ne uitam la el. Ce-o să zică? Apoi oftează şi, cu intonaţia sa inconfundabilă, decretează: "O ţară mică, câteva mese!". Situaţia, de comedie absurdă, a declanşat o veselie isterică. Ulterior, replica marelui actor, transmiţându-se oral, a suferit modificări. Aceasta este cea originală, iar Niculescu o confirmă: "Aşa a fost! Fusese, mai devreme, o discuţie politică...".

"Dacă veneai ziua, te lua plânsu'!"

"Primii zece ani postrevoluţionari, epicentrul culturii române s-a aflat la Şarpele Roşu! Noi am fost cârciuma cu cea mai mare densitate de creiere şi talente pe metru pătrat", decretează Dan Niculescu. Localul nu excela nici la capitolul mâncare, nici la vinuri, nici la programul artistic. În meniu erau doar ciorbe şi grătare, mai rar găseai şi o saramură, vinurile erau cele din "comerţul socialist", iar lăutarii erau buni, da' nu te dădeau pe spate.
Ceea ce conta era spiritul. "Un profesor de filosofie, după ce s-a îmbătat o săptămână în fiecare seară, mi-a zis: "M-am prins! Tu vinzi atmosferă!".

Clientelă de elită

La Şarpele Roşu nu aveai ce căuta înainte de miezul nopţii. "Dacă veneai ziua, te lua plânsu'!", e sincer nea Dan. "Dar, după unu noaptea, era o caterincă generală! Se împrieteneau toţi, cu toţi! O nebunie generală, pe acorduri de vioară şi ţambal...", se entuziasmează legendarul cârciumar.

Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache, George Mihăiţă, Şerban Ionescu, Colea Răutu, Radu Beligan cei doi Ştefan Bănică - tatăl şi fiul, Dumitru Rucăreanu, Stelian Nistor, Dorel Vişan, Nicu Constantin, regizorul Nuţu Cârmâzan sunt doar o parte dintre marii noştri actori şi regizori care au ales să se îmbete în cârciuma lui Dan Niculescu.
"Bănică ăla micu' crrre' că venea să caute spirrritul lui taică-său!", graseiază melancolic Dan Niculescu. Brusc, îşi revine şi-ncepe să turuie: "Nuţu e cel mai bun regizor dintre columbofili! Stelică Nistor nu punea niciodată «peste» în paharul său! Zicea: «Mi-e silă să beau după altu'..., chiar şi după mine!".

"Filarmonica Şarpele Roşu"

Acestora li se adaugă Nicolae Ulieru, fostul purtător de cuvânt al SRI-ului, foştii ambasadori ai Iugoslaviei, Rusiei şi Marii Britanii: Dragomir Radencovici, Nikolai Filatov şi Martin Hughes: "Veneau fără gardă, oameni normali, chiar mişto! Păi, nu eram io înarmat? Aveam şase puşti şi un pistol! Pe ambasadoarea Italiei n-am primit-o pentru că a întârziat la un concert al «Filarmonicii Şarpele Roşu»! Iam zis, nu pot doamnă, din respect pentru cei care stau la masă! Nu puteam să scol pe unul să o bag pe ea!".
Un alt secret al sucesului Şarpelui Roşu au fost lăutarii săi. Referinţa supremă e Nelu Ploieşteanu. Domnu' Dan e critic: "Nelu are mult talent actoricesc, e interpretativ!".
Locotenentul Atilla îi sare în ajutor: "Nelu Ploieşteanu, când vedea că pleacă lumea de la masă, sărea pe lăutari: «Hai, bă, că pleacă ăştia cu banii noştri!»". Maria Buză, de la "Vouă", Nunuţa, ţambalagiii Leo Iordache şi Marius Mihalache, violonistul Vasile Năsturică sau basistul Mitiţă sunt o parte dintre cei care au alcătuit, timp de peste un deceniu, "Filarmonica Şarpele Roşu": "Îmi plăcea să-i spun «Filaromica», că erau singurii ţigani care veneau la mine. O singură dată au venit unii, au făcut scandal şi au scos săbiile... Am venit cu puşca, am tras în tavan şi au plecat. Găurile nu le-am acoperit nici după ce am renovat, să se ştie!".
Clădirea în care a funcţionat "instituţia culturală" e o ruină acum: "A apărut un impostor revendicativ pe care interese obscure l-au făcut proprietar! N-am mai avut bani să investesc în altă locaţie".

Cine voia să bea lângă Dinică sau Iordache marca banul

"Mi-am făcut o cârciumă cum mi-am dorit io să mă simt într-o cârciumă! Nu m-am băgat la bacşişurile chelnerilor. Leam zis doar să fie corecţi! Preţurile erau mari, nesimţite! Asta pentru că, dacă venea lumea să bea lângă Iordache sau Dinică, trebuia să plătească ei ca să iasă ăia mai ieftin!".
La final, "Şarpele" e tranşant: "Cre' că ar fi plictisitor să mă mai ocup de aşa ceva. Mă subcalifică! E ca un flacon de parfum bun, care a fost OK, da' a fost... Mi se pare banal!".


"Şarpele Roşu a însemnat cea mai mare boemă a Bucureştiului. A fost începutul consacrării mele artistice, datorată marilor personalităţi care obişnuiau să bea a colo. Mulţumită lui Dinică, Iordache şi Dan Niculescu sunt un lăutar cunoscut. Am trăit acolo cele mai frumoase momente!.",
NELU PLOIEŞTEANU, lăutar

Tag-uri: Dan Niculescu, Dan Ni, Eugen Alexandru, Secretarul Biroului, Alba Iulia, Adam Puslovici, Valea Timocului, Nea Gigi, Gheorghe Dinică, George Mihăi, Colea Răutu, Radu Beligan, Dumitru Rucăreanu, Stelian Nistor, Dorel Vi, Nicu Constantin, Stelică Nistor, Nicolae Ulieru, Marii Britanii, Dragomir Radencovici, Nikolai Filatov, Martin Hughes, Nelu Ploie, Locotenentul Atilla, Maria Buză, Leo Iordache, Marius Mihalache, Vasile Năsturică, sarpele rosu, stefan iordache, restaurant, marii actori, nelu ploiesteanu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului A MURIT Dan Niculescu, patronul de la „Şarpele Roşu”, celebrul restaurant unde îşi petreceau serile MARI ACTORI precum Gheorghe Dinică, Ştefan Iordache sau Radu Beligan.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi