A murit Dan Popper, fost secretar general al Comitetului Olimpic Român

A murit Dan Popper, fost secretar general al Comitetului Olimpic Român

Fostul secretar general al Comitetului Olimpic Român între anii 1995-2004, Dan Popper, a murit, marţi, la vârsta de 76 de ani, a anunţat site-ul oficial al Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Cei care doresc să își ia un ultim rămas bun, o pot face miercuri la capela de la Institutul Național de Medicină Legală Mina Minovici. 

Dan Popper a fost secretar general al Comitetului Olimpic Român (COR), în perioada 1995 – 2004, și al Federației Române de Canotaj (FRC), între anii 1986 – 1995.

A făcut parte din colectivul tehnic al Echipei României la cinci ediții ale Jocurilor Olimpice: la Munchen, în 1972, ca instructor CNEFS, la Barcelona, în 1992, ca secretar general al FR Canotaj, iar la Atlanta, în 1996, la Sydney in 2000 si la Atena, în 2004, a participat in calitate de secretar general al COR.

Ne puteți urmări și pe Google News