A murit mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, între alint și erezie

A murit mitropolitul Banatului Nicolae Corneanu, între alint și erezie

A recunoscut că a colaborat cu Securitatea, s-a împărtășit cu catolicii și a fost un promotor al ecumenismului. Totuși, a fost adorat de bănățeni

Trecut la cele veșnice puțin înainte de miezul nopții de duminică, trupul Mitropolitului Banatului a fost depus în naosul Catedralei din Timișoara, până miercuri, când va fi înmormântat.

Personaj iubit și controversat, Nicolae Corneanu a fost primul ierarh care a recunoscut, imediat după decembrie 1989, colaborarea cu Securitatea. A fost primul ierarh ortodox care a restituit, după Revoluție, bisericile confiscate de comuniști greco- catolicilor, începând cu Catedrala din Lugoj, zicând că niciodată nu s-a simțit stăpân acolo.

„O batjocură. Habar n-are că este ortodox!”

Ne puteți urmări și pe Google News

În toată existența, apropiații spun că s-a ghidat după porunca: „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți!” Până într-atât încât a depășit granițele Ortodoxiei. În 2008, a făcut trei gesturi ce au iscat scandal: 1. s-a întâlnit cu reprezentanții Bisericii Scientologice și i-a felicitat pentru acțiunile din Timișoara; 2. l-a îndemnat pe pastorul baptist Franklin Graham (fiul celebrului Bill) să susțină „o cruciadă evanghelistică” în Banat; 3. s-a împărtășit cu doi episcopi catolici, la sfințirea unei biserici greco-catolice din Timișoara. Sinodul BOR i-a retras dreptul la semnătură (risca Anatema pentru erezie), ceea ce a provocat protestele timișorenilor. Marele duhovnic Arsenie Papacioc a comentat: „Este o batjocură ce a făcut mitropolitul Corneanu. Habar n-are că este ortodox (...) Personal, îl consider un alintat”.

După cele 40 de zile de doliu, Sfântul Sinod se va întruni pentru a alege un urmaș. Printre favoriți: Sofronie - Episcopul Oradiei, Lucian - Episcopul Caransebeșului, Casian - Episcopul Dunării de Jos, Paisie Lugojanu - Vicar al Timișoarei, Ioan Selejan - Arhiepiscop al Covasnei, Emilian Lovișteanul -Vicar al Râmnicului, Serafim -Mitropolitul Europei Centrale și de Nord și Iosif - Mitropolitul Europei Occidentale și Meridionale.