AAAS vinde active de 23 de milioane de lei

AAAS vinde active de 23 de milioane de lei

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS) şi-a propus pentru anul 2014 vânzarea a peste 40 de pachete de acţiuni deţinute la societăţile comerciale din portofoliul propriu, în vederea creşterii veniturilor.

"Cele 40 de societăţi au un capital social total de 189 milioane lei, din care statul român prin AAAS deţine aproximativ 23 milioane lei", se arată într-un comunicat remis de instituţie.

De la începutul anului, au fost deja vândute pachetele de acţiuni la 6 societăţi comerciale, urmând ca, până la 30 mai 2014, AAAS să încheie alte 12 contracte de vânzare – cumpărare.

În portofoliul privatizabil al AAAS se mai află 310 societăţi comerciale cu un capital social total de 3.823,12 milioane de lei, din care autoritatea deţine 234,48 milioane de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News