AALBORG - STEAUA Sânmărtean: „Meciul cu danezii este capital”

AALBORG - STEAUA Sânmărtean: „Meciul cu danezii este capital”

Echipa din Ghencea are ocazia să se califice în primăvara europeană dacă va învinge, în această seară, în meciul jucat împotriva nordicilor, în Grupa J a Ligii Europa.

Steaua dispută un meci cu o miză uriașă, în această seară, în Danemarca, împotriva celor de la Aalborg (ora 20.00, în direct la Digi Sport 1 și Dolce Sport 1).

Înfrângerea complică lucrurile

Echipa din Ghencea are nevoie de o victorie contra grupării pe care a învins-o în tur cu scorul de 6-0, pentru a-și asigura locul secund al Grupei J din Liga Europa.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un rezultat de egalitate ar amâna deznodământul și i-ar obliga pe „militari” să-i învingă pe ucrainenii de la Dinamo Kiev, în ultima etapă. În cazul în care pierd diseară, oamenilor lui Costel Gâlcă nu la vor mai fi suficiente trei puncte câștigate în fața dinamoviștilor.

„Roș-albaștrii” vor trebui să spere că portughezii de la Rio Ave le vor da un ajutor indirect și nu vor pierde cu Aalborg.

„Scorul nu va fi același”

Lucian Sânmărtean, mijlocașul echipei din Ghencea, a spus că meciul cu Alborg va fi echilibrat și marcat de miza calificării în primăvara europeană.

„Meciul cu Aalborg este unul de importanță capitală. Sper că ne vom descurca și vom repeta jocul bun din tur. Poate scorul nu va fi același, pentru că și ei își vor lua măsuri de siguranță, iar noi am suferit în prima repriză, însă cred că va fi un meci destul de strâns, dar frumos”, a afirmat vedeta „militarilor”. Marea problemă a lui Costel Gâlcă este generată de ofensivă. În absența lui Raul Rusescu și Gabi Iancu, tehnicianul nu se poate baza decât pe Claudiu Keșeru, singurul atacant veritabil.