Accident cumplit la Constanța. Doi morți și cinci răniți

Accident cumplit la Constanța. Doi morți și cinci răniți

Două vârstnici, soți și soție, și-au pierdut viața, în urmă cu puțin timp, pe drumul care leagă orașul Ovidiu de comuna Lumina, după ce mașina în care se aflau a intrat în coliziunie frontală cu un autoturism în care se aflau cinci persoane care urmau să ajungă la o nuntă.

În urma impactului violent dintre cele două autoturisme, un Tico în care se aflau cei doi soți, și un BMW în care erau cinci persoane, doi bărbați și trei tinere venite din Spania pentru a fi domnișoare de onoare la o nuntă, femeia din mica mașină a decedat pe loc iar soțul ei a rămas încarcerat, fiind în stop respirator. În ciuda încercărilor de resuscitare a medicilor de la Ambulanță, bărbatul de 74 de ani a murit la scurt timp.

Cele trei tinere și un bărbat din BMW au fost transportați  cu ambulanțele la Spitalul Județean de Urgență Constanța cu multiple traumatisme, șoferul, rănit ușor, refuzând deplasarea. Polițiștii de la Serviciul Rutier Constanța efectuează investigații la fața locului. Se pare că de vină a fost șoferului autoturismului Tico care venea dinspre Tulcea și a virat a stânga, spre comuna Lumina, fără să se asigure, moment în care el și soția lui au fost spulberați de BMW-ul care i-a luat în plin.

 

Ne puteți urmări și pe Google News