Accident de muncă la o fabrică de pantofi. Ce au pățit victimele

Accident de muncă la o fabrică de pantofi. Ce au pățit victimele

Doi muncitori de la o fabrică de pantofi din Timișoara au ajuns în stare gravă la spital, după ce au căzut de la înălțime. Ei au fost preluați două echipaje SMURD, care i-au dus la spital.

Incidentul s-a petrecut la fabrica de pantofi Accelum, din Calea Buziașului, luni după-amiază. Cei doi bărbați, unul de 53 de ani, celălalt – 50 de ani, erau angajați unul ca și mecanic  iar altul ca lăcătuș. Potrivit surselor noastre ei s-au urcat pe o clădire a fabricii ca să verifice un echipament de ventilație care nu mai funcționa corespunzător. Muncitorii nu au folosit cabluri de protecție, iar odată ajunși la înălțime, s-au dezechilibrat și au căzut în gol, prin acoperiș, în hală, de la aproximativ patru metri. În acest caz polițiștii au anunțat Inspectoratul Teritorial de Muncă Timiș care va începe o anchetă.  

 

Ne puteți urmări și pe Google News