Accident FOARTE GRAV în Maramureş. Un campion MONDIAL printre victime

Accident FOARTE GRAV în Maramureş. Un campion MONDIAL printre victime

Un foarte grav accident de circulaţie a avut loc vineri pe DE 58 Baia Mare – Satu Mare, pe raza localităţii Ilba din judeţul Maramureş

În maşina Audi A8 care s-a izbit de capul de pod au fost în total 5 tineri. Doi dintre aceştia au decedat în urma impactului extrem de violent, unul se află în stare foarte gravă, iar doi au scăpat cu multiple fracturi. Cei de la descarcerare s-au chinuit minute bune până să reuşească să îl scoată pe şoferul prins între fiarele contorsionate ale maşinii pe care o conducea cu viteză către moarte.

Potrivit realitatea.net, primele cercetări ale poliţiştilor arată că de vină pentru producerea accidentului este viteza excesivă. Una din victime este şi un sportiv de taekwon-do, Alin Mădăia, vicecampion mondial. Acesta este stabilizat de către medicii de la Spitalului Judeţean Baia Mare şi urmează a fi supus altor teste medicale.

 

Ne puteți urmări și pe Google News