ACCIDENT GRAV în Botoşani. Cinci COPII şi doi adulţi au fost răniţi

ACCIDENT GRAV în Botoşani. Cinci COPII şi doi adulţi au fost răniţi

Cinci copii au ajuns, în noaptea de luni spre marţi, la spital, după ce au fost răniţi într-un accident rutier produs pe un drum judeţean dintre municipiul Dorohoi şi comuna George Enescu din judeţul Botoşani.

Cei cinci copii se aflau într-un autoturism al cărui şofer, un tânăr în vârstă de 25 de ani, a pierdut controlul asupra volanului şi s-a lovit de un copac, după care s-a răsturnat, conform purtătorului de cuvânt al Poliţiei, Daniela Gheorghiescu.

În autoturism se mai aflau două persoane adulte, care au fost rănite şi transportate, apoi, la Spitalul Municipal Dorohoi, conform Agerpres.

Medicii din Botoşani au decis transportarea a doi dintre copii la o clinică din Iaşi, deoarece starea lor era gravă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Şoferul care a produs accidentul avea permis de conducere de doar patru luni. Poliţiştii susţin că una din cauzele producerii accidentului este viteza excesivă. Trei dintre copiii care au fost răniţi în accident sunt ai şoferului.