PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Economie

Accizele nu scad! Rămân la nivelul din 2014

Autor: | | 5 Comentarii | 268 Vizualizari
Ioana Petrescu
Guvernul va calcula la anul accizele (exprimate inițial în euro) după același curs de schimb folosit în 2014. Este vorba de 4,74 lei pentru un euro. „Acciza în 2015 va fi la aceeaşi valoare nominală, în lei, cu cea de anul acesta”, a spus, ieri, ministrul Ioana Petrescu, în cadrul unui interviu pentru Agerpres. Anul trecut, la acest curs exagerat s-a ajuns folosind o metodă inedită de calcul, concepută de Guvern. Astfel, nivelul leu/euro de la 1 octombrie 2012, înmulțit cu inflația medie (primele nouă luni) din 2013.

 Metoda, inedită pentru spațiul european, a condus la un nivel ridicat al accizelor. Însă, anul acesta, în condițiile scăderii cursului și inflației, Guvernul nu mai este avantajat de această metodă, care i-ar aduce mai puțini bani la buget. Așa că, nu mai aplică nicio metodă, ci pur și simplu preia cursul calculat anul trecut.

„Suntem în România, plătim în lei”

Ioana Petrescu, ministrul Finanțelor, a găsit și o explicație „naționalistă” pentru care accizele rămân la același nivel ridicat și nu se mai apelează la cotația leu/euro: „Am decis ca acciza să rămână la acelaşi nivel cu cea din 2014. Cineva care a plătit 10 lei anul acesta va plăti 10 lei şi anul viitor.

Acciza va fi exprimată în lei, mi se pare normal, suntem în România, plătim la supermarket în lei, primim salariul în lei”, a explicat Petrescu. De la anul, nivelul se va majora, deoarece se va adăuga și inflația medie, a mai declarat ea.


Tag-uri: accize, guvern, Ioana Petrescu, supermarket, inflatie
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Accizele nu scad! Rămân la nivelul din 2014.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii