PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Aceste femei demonstrează că FOTOGRAFIILE pot fi extrem de ÎNŞELĂTOARE. S-au pozat la o diferenţă de câteva SECUNDE, însă rezultatul este TULBURĂTOR | GALERIE FOTO

Autor: | | 0 Comentarii | 3197 Vizualizari
În ultimele luni, Instagramul a fost luat cu asalt de staruri ale fitness-ului care arată cât de uşor este să realizezi fotografii înşelătoare. Deşi sunt realizate la doar câteva secunde diferenţă, aceeaşi femeie pare să aibă un alt corp.

Aceste fotografii au devenit virale după ce o bloggeriţă din statul american Florida, în vârstă de 26 de ani, a distribuit fotografii cu ea ce arată transformarea ei după luni bune de exerciţii. Însă, in realitate, imaginile au fost realizate la o diferenţă de câteva secunde.

Jess este doar una dintre tinerele care şi-a distribuit fotografiile pe reţelele de socializare, în încercarea de a atrage atenţia asupra unor fotografii care arată un corp lucrat, dar care sunt, de fapt, doar nişte trucuri.

Ceea ce au făcut tinerele a fost să îşi încordeze muşchii abdomenului sau să îşi schimbe poziţia corpului, iar efectul a fost garantat. Ele par că au câteva kilograme în minus şi chiar un corp bine antrenat, relateză Daily Mail.

Fiecare dintre femeile care au postat fotografii cu ele vor să atragă atenţia celor care vor să piardă în greutate că progresul nu este redat întodeauna corect prin intermediul fotografiilor.

 


Tag-uri: fitness, fotografii, florida, tinere, instagram, retea de socializare fotografii virale, Daily Mail
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Aceste femei demonstrează că FOTOGRAFIILE pot fi extrem de ÎNŞELĂTOARE. S-au pozat la o diferenţă de câteva SECUNDE, însă rezultatul este TULBURĂTOR | GALERIE FOTO.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi