Actorii de la Teatrul Nottara vor juca și la Cotroceni, și la ARCUB

Actorii de la Teatrul Nottara vor juca și la Cotroceni, și la ARCUB

Teatrul Nottara se va muta temporar la ARCUB și va juca la Cotroceni o dată pe lună, anunță reprezentanții instituției de cultură. Săptămâna viitoare se la lua dezcizia definitivă privind alocarea sediului ARCUB, din strada Batiștei.

Pe 5 decembrie, de la ora 19:00, va avea loc prima reprezentaţie susţinută de Teatrul Nottara în Sala de spectacole a Palatului Cotroceni. Această reprezenţie va avea loc sub sloganul „Teatrul Nottara şi invitaţii săi”. „Spectatori vor fi angajaţii teatrului şi cei care ne-au fost alături în această tumultuoasă, precum şi invitații Preşedinţiei. Din cauza răgazului scurt nu se pot întreprinde toate diligențele pentru vânzarea de bilete, deoarece accesul în sală se realizează în baza unui protocol special de securitate, iar timpul rămas este prea scurt pentru a îndeplini toate cerințele prevăzute în mod legal. Sigur, următorul spectacol va fi dedicat publicului”, informează reprezentanții teatrului.

„Invitaţia Preşedintelui României, dl. Klaus Iohannis, de a juca la Palatul Cotroceni, ne onorează. Vom avea spectacole acolo o dată pe lună. Pentru că plecăm dintr-un spaţiu cu două săli, unde aveam în medie 10 spectacole pe săptămână, un repertoriu de 33 de titluri şi trei producţii aflate în repetiţii, avem nevoie de un spaţiu permanent. Din acest motiv, am continuat să căutăm o sală adecvată pentru a ne continua activitatea. În acest sens, am avut astăzi (ieri – n. r.) o întâlnire la Primărie, în urma căreia am primit asigurarea că ne vom muta la sediul ARCUB, situat pe strada Batiștei. Joia viitoare, pe 3 decembrie, la ora 14:00 va avea loc o întrunire între reprezentanții Teatrului Nottara, reprezentanții ARCUB şi Comisia de Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti pentru a stabili detaliile tehnice și administrative ale viitoarei mutări în acest sediu provizoriu. Nu dorim să îi cotropim pe colegii noştri de la ARCUB, dorim să avem un spaţiu adecvat, în preajma Bulevardului Magheru, astfel încât să nu ne pierdem identitatea şi 70 de ani de istorie, dintre care 55 în sediul de pe Magheru.”, a declarat directorul Teatrului Nottara, Marinela Țepuș. Teatrul Nottara le mulțumește tuturor celor care au susținut instituția în această perioadă.

 

Ne puteți urmări și pe Google News