PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Cultură

Actorul Lari Giorgescu: „Îngerul trece şi la repetiţii”

Autor: | | 0 Comentarii | 329 Vizualizari
A fost cooptat în echipa Teatrului Naţional din Bucureşti doar de un an, dar prezenţa lui se face simţită la fiecare apariţie. Lari Giorgescu este un actor tânăr care are multe de spus. Ca să vă convingeţi, însă, trebuie să mergeţi la teatru.

Poate părea uşor timid, dar e doar o părere. Are picioarele bine înfipte în pământul negru şi bogat al teatrului. Şi putem spune fără să greşim că rolurile lui reprezintă rodul bogat, semn că munca de zi cu zi, sudoarea, concentrarea, calea spre înţelegerea lumii au contat. Lari Giorgescu are forţa unei metamorfoze incredibile. Posesor al unui registru interpretativ important pentru vârsta lui, trece de la resemnare la verticalitate instantaneu, de la umilinţă la dezlănţuită şi aprigă putere. E incredibil cum reuşeşte să devină oxigenul ce dă viaţă flăcării numite teatru, în fapt, arta pe care a ales s-o slujească. Acea sensibilitate aparte, pe care o întrezăreşti la prima întâlnire, este cu adevărat forţa acestui tânăr actor pe care Teatrul Naţional din Bucureşti l-a angajat abia de un an. Odată cu intrarea în rol se conectează la o altă viaţă, la un alt destin. A învăţat să adune bucuriile sau tristeţile personajului său, să privească adânc în sufletul acestuia, să asculte şi să redea tot ceea ce a desluşit. Mâna actorului, rostirea lui, mersul lui, ochii lui spun o poveste. Şi poveştile pe care Lari Giorgescu le spune sunt „Pescăruşul” la Teatrul Bulandra, „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”, „Omul care a văzut moartea” şi „D'ale noastre” la Teatrul Naţional, „Moftul român” la Teatrul Mignon, „L-V:8-16” la Green Hours şi „Poezia visului" la UNTEATRU. În perioada aceasta luminată de spiritul Sărbătorilor, Lari Giorgescu a fost de acord să răspundă întrebărilor EVZ.

- De ce ai ales să fii actor?

- Simplu. Mai întâi pentru succesul la fete pe care îl aveam în perioada liceului. Însă, după ce am intrat la facultate, cam pe la 18 ani, am început să prind gustul acestei meserii. M-a costat foarte mult. Se spune că pentru fiecare lucru bun pe care îl ai trebuie să şi plăteşti în consecinţă, şi eu cred asta. Pentru fiecare piesă de teatru în care joc dacă nu am lucruri care să mă urmărească, vise cărora să le fac faţă greu noaptea din cauza a ceea ce repet, înseamnă că ceva este superficial, ceva nu e în regulă. Aşa se pune problema. Mi-am dat seama cât de specială este meseria aceasta şi cât de mult te ajută, pe tine, ca actor, să-ţi dezvolţi simţurile, să fii atent tot timpul. Lucrul acesta este şi un noroc foarte mare, aşa că nu am de gând să-l tratez ca pe unul din celelalte lucruri pe care le fac în fiecare zi.

- Te-au susţinut cei dragi în alegerea ta?

- Sigur. Ai mei m-au sprijinit în tot ce am făcut. Acesta este marele meu noroc şi n-am niciun merit. Părinţii mei sunt oameni foarte deschişi şi suntem o familie foarte unită. Nu le este uşor să facă faţă timpurilor pe care trăim, dar au ştiut să aibă grijă de noi şi să ne crească cu multă iubire.

- Ai avut şansa unor întâlniri cu oameni extraordinari, care te-au ajutat în carieră, aşa e?

- Perfect adevărat. În facultate am fost la clasa Adrianei Popovici, dar am avut norocul să lucrez mai întâi cu Gigi Căciuleanu şi cu Miriam Răducanu, care au avut multă grijă de mine. Gici Căciuleanu m-a luat în trei spectacole, „OuiBaDa”, „D-ale noastre” şi „Folia”, dar întâlnirea cu doamna Miriam Răducanu a fost una pe o perioadă mai lungă de timp. M-a ajutat să înţeleg mai bine lucrurile pe care le fac şi totul a fost frumos aşezat într-un spectacol care se numeşte „Poezia visului”, făcut din poezii de Emil Botta. Am mai avut şansa să întâlnesc foarte multe personalităţi în lumea teatrului care m-au ajutat foarte mult. Mă refer la doamna Cătălina Buzoianu, la Horaţiu Mălăele, la maestrul Ion Lucian, iar acum la domnul Ion Caramitru. Se întâmplă că din luna ianuarie a anului 2014 sunt angajat al Teatrului Naţional din Bucureşti şi mai în glumă, mai în serios, atunci când am fost să mă angajez mi s-a spus „Stai puţin că nu mai ştim care e procedura, nu ne lua repede, pentru că nu s-a mai angajat nimeni o lungă perioadă”. Sistemul bugetar, de stat, a blocat posturile şi este foarte dificil într-adevăr să te angajezi. La şapte posturi libere ai voie să faci o angajare, ceea ce e aproape terifiant. Nu e deloc uşor şi de asta mă simt şi aşa de norocos.

- Primul spectacol în care te-am văzut a fost „Moftul român” la Mignon. Apoi, „Pescăruşul” la Bulandra. În primul spectacol erai singur, în al doilea erai parte dintr-o echipă formidabilă. E mai greu sau mai uşor de unul singur?

- „Moftul român” este unul dintre spectacolele cel mai puţin solicitante fizic. L-am făcut în urma spectacolului „D-ale noastre”, în care cumva mă mişcam foarte mult şi vorbeam mai puţin. Am vrut să folosesc limba română cât pot de mult şi cât pot de bine. Asta a fost provocarea iniţială. Pe lângă faptul că doamna Miriam Răducanu mă îndrumase să lucrez de unul singur, pentru că aveam foarte multe spectacole, lucram cu foarte mulţi oameni şi nu ştiam cum este să te ocupi tu singur de bucătăria internă a unui proiect. Totul a început ca un exerciţiu pe care să-l fac eu cu mine. Sunt foarte atent ce fac în ziua când am spectacol, de fapt cu câteva zile înainte. Sunt într-adevăr spectacole care te implică diferit şi pentru fiecare mă pregătesc diferit. Norocul meu şi lucrul care mă bucură foarte mult este că spectacole pe care le am sunt diferite. Mă provoacă în moduri foarte diferite ca energie. Aceasta este şi o meteahnă a generaţiei noastre, că suntem luaţi un pic la pachet, oamenii cred că dacă funcţionează o reţetă pe cineva, acea reţetă funcţionează cu toată lumea. De la doamna Miriam Răducanu asta am învăţat. Dumneai ştie să se adapteze fiecărei persoane cu care lucrează. M-a ajutat să descopăr la mine lucruri şi feluri în care funcţionez.

- Deci, ce faci într-o zi în care ai spectacol?

- Mai întâi de toate, mă pregătesc în fiecare dimineaţă. Îmi rezerv o oră, dacă trebuie să plec undeva, dimineaţa, ca să pot face o serie de exerciţii. Asta mă ajută ca să nu fiu civil. Atunci când merg la o repetiţie sau merg chiar şi pe stradă, mă scapă un pic de spiritul ăsta gregar, agitaţia asta în care intrăm cu toţii şi care ne face destul de unitari. Pe mine mă ajută, e ca un fel de bucătărie. Nu mă mai duc la o repetiţie civil, mă duc la o repetiţie pregătit de dinainte. Îmi face bine asta. E foarte subţire graniţa dintre civilie şi profesia ta. Dacă nu ştii să le separi, poţi să cazi foarte uşor într-o extremă superficială şi asta nu ajută.

- Pare că nu ne mai ajunge timpul. Tu cum te descurci?

- Cred că nu ne mai ajung zilele cu adevărat. Am avut norocul să găsesc nişte oameni minunaţi care au foarte multă grijă de mine, pe undeva, pentru că m-au învăţat cum să-mi împart energia şi să lucrez cu ea altfel, pe calupuri. Îmi stabilesc priorităţile şi devin selectiv la un moment dat. Cred că asta este formula, pentru că nu poţi să faci multe lucruri şi să depui aceeaşi cantitate de energie şi să fii la fel de bun de fiecare dată. Cred că poţi să selectezi nişte lucruri şi să spui „Asta da”, „Asta nu”, mai ales la un moment dat. Mi se pare că fac asta bine. Altfel, nu funcţionez.

- Spune-mi, se face un schimb între tine, actor, şi cel din sală, spectatorul?

- Joc şi la Sala Pictură unde sunt 250 de locuri, şi la Sala Studio, unde sunt 600 de locuri, şi am început la Sala Mare, unde până la renovare avea 1000 de locuri. Având public atât de diferit şi relaţionând diferit situaţiile de joc, pentru un actor nu poate fi decât benefic. Raportându-te atât de diferit la spaţiile de joc, totul este benefic. Nu se poate fără schimb de energie. Într-un fel simţi o sală mică şi într-un fel sala mare. Am avut şi spectacole la care oamenii nu ştiau că e pauză, credeau că s-a terminat. Ne confruntăm cu un fenomen ciudat. Cei tineri merg rar la teatru şi nu sunt la curent cu formulele de spectacol, nu se mai citesc piesele cum se citeau odată. Din păcate, piesele clasice, astea care sunt recunoscute în unanimitate de lumea teatrului din Europa, sunt mai puţin cunoscute, iar atunci când le aduci spectatorii trebuie ajutaţi puţin să le înţeleagă. Este şi o chestie şi de informaţie.

- Ce contează cel mai mult pentru tine, ca actor?

- Contează mult să pot să profesez în moduri cât mai diferite. Cu cât experimentez mai diferit această meserie, cu atât eu mă pot simţi mai împlinit. Cred că despre asta este vorba. Mi-ar părea rău să fac parte dintr-o categorie de actori cu ştampilă. De exemplu, să mi se pună eticheta că joc numai roluri negative. Până acum am avut şansa să fac lucruri diferite. E un cuvânt de care am abuzat în acest interviu, dar pentru mine e foarte important. A fi solicitat diferit şi a arăta că ai o paletă largă de interpretare e mană cerească.

- De curând ai avut o premieră la Teatrul Naţional. Aşa e?

- Da. Cea mai recentă premieră a mea este „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”, la Sala Studio a Teatrului Naţional. Am avut premiera pe 12 şi 13 decembrie şi simt că este un spectacol pe care publicul l-a îndrăgit. Oamenii se identifică cu subiectul. Este un spectacol special datorită echipei pe care domnul Caramitru a ales-o foarte bine, a acestei coordonări a lui care ne ajută pe toţi. Un text bogat care dă de mâncare actorilor, dacă-mi este permisă exprimarea, îl ajută şi solicită pe fiecare dintre noi. Am colegi generoşi şi cu multă răbdare. Partenerul cu care joc foarte mult este Dorin Andone, dar distribuţia este formată din actori minunaţi cum e Teodora Mareş, Carmen Ungureanu, Armand Calotă, Eduard Adam, Florina Cercel, fiica lui Armand, Teodora, dar şi Fulvia Folosea, o colegă tânără, pe care m-am bucurat să o cunosc în timp de lucram la piesă. Am fost atenţi unii la alţii şi mie mi-a făcut bine.

- O să te fac să zâmbeşti, dar când te aud vorbind astfel mi te imaginez cu maceta în mână, tăind lianele junglei. Nu te văd deloc mergând pe drumuri bătătorite.

- (Zâmbeşte larg…) Da. De la Întâlnirile cu Oameni mi se trage. Acei Oameni care cred că tu poţi mai mult, că poţi şi altceva. Doamna Miriam Răducanu, atunci când am lucrat la „Poezia visului”, a reuşit să scoată din mine lucruri de care eu nu mă credeam în stare. Acelaşi lucru l-a făcut şi Gigi Căciuleanu, dar şi Ion Caramitru la „Dumnezeu se îmbracă de la second hand”. Pentru mine asta e important. Să găsesc valenţe şi lucruri noi în fiecare proiect pe care îl încep. A merge pe drumuri bătătorite pentru mine nu e deloc ofertant. A-mi fi uşor nu mă interesează. Cu fiecare proiect este important să o iei de la zero. Cel puţin aşa funcţionează la mine.

- Pleci acasă cu lucruri de la teatru?

- Tu, actorul, îţi cauţi locul într-o lume care nu e a ta. Pleci tot timpul cu câte ceva acasă. Mie nu mi-e frică să plec cu lucruri acasă. Le iau după mine pe cele care mi se întâmplă în fiecare zi şi le transform în ceea ce lucrez. Nu văd un avantaj în a te rupe total. Văd un avantaj în a te folosi de ele. Oricum trăieşti, mergi pe stradă, ajungi să întâlneşti oameni, să mănânci, să te împiedici, să ţi se pară că într-o zi e mai frumos şi-n alta mai urât. E păcat să nu vii cu toate lucrurile acestea după tine la repetiţii şi să le aduci în ce faci tu. Să le transformi şi să te foloseşti de ele, nu să le pui deoparte. Nu cred că te ajută să spui „Acum sunt la teatru, nu contează ce s-a întâmplat cu mine până când am venit aici!” Eu de acum cinci minute nu mai sunt eu de acum. Evoluez. E un efort mare cel pe care-l fac, dar nu cred că interesează pe nimeni. Interesant este să transformi şi să foloseşti acel lucru.

- În ce crezi, Lari Giorgescu? Crezi în scenă, în talent?

- Eu cred în lucru, mai întâi de toate. Pe scenă aproape nimic nu e la voia întâmplării, dar măreţia este să faci să pară e aşa. Poate că moştenim talentul. Cel mai probabil îl moştenim. Nu cred că fac parte dintr-o generaţie care s-a născut în mod spontan. Înaintea mea au muncit oameni foarte mult pentru ca mie să-mi fie mai uşor să înţeleg lucrurile. Îi respect pentru asta şi le sunt recunoscător.

- Vorbind despre talent şi şansă, te-ar interesa un rol într-un film străin?

- Mă interesează să dau un casting şi să joc în filme, dar din păcate nu am avut încă şansa. Nu ştiu cum se face, dar de castinguri de film aud mai rar decât de cele din teatru.. Pare că lumea filmului în România este o chestie intimă. De o audiţie de teatru se aude mult mai uşor, actorii se ajută mai mult să ajungă la o audiţie de acest gen. Sunt un obişnuit al acestor audiţii. Aşa am ajuns să fac teatru. Oamenii au descoperit acolo ce pot eu să fac. Pentru mine este foarte important să înţeleg situaţiile înainte de a acţiona. Nimic nu e întâmplător. Mi-e greu să funcţionez dacă nu înţeleg bine ce situaţie urmează să joc. Mi-e greu să improvizez. A improviza e un segment pe care oamenii îl folosesc uşor, dar ai nevoie de rigori şi atunci. Nu poţi fi liber în general. Trebuie să înţelegi un context, trebuie să-ţi explici situaţia, pentru ca tu să te poţi raporta la ceva. Tu poţi să fii liber doar în funcţie de ceva care te poate îngrădi. Aşa funcţionează audiţiile. Câteodată mi se întâmplă să joc lucruri pe care le cuprind cu mintea, iar atunci când mi se întâmplă să le şi trăiesc să am o revelaţie. Am 28 de ani şi experienţa mea de viaţă nu este una vastă, dar am avut şansa să mi se întâmple multe lucruri de ordin sentimental. Jucând şi având şi o viaţă personală rezonezi mult cu lucrurile pe care le joci sau îţi iei foarte bine din viaţa pe care o trăieşti pentru scenă. Puteam să înţeleg atunci, dar acum am şi sentimentul că mă pot raporta cu adevărat la acea situaţie.

- Ce înseamnă pentru tine pământul acesta românesc?

- Pentru mine pământul românesc este foarte important. Sunt foarte strâns legat de această ţară, ponegrită de multă lume. Eu o găsesc, în forma ei pestriţă, foarte frumoasă. Mie-mi place la nebunie. Aş pleca de aici doar pentru un proiect în urma căruia să mă pot întoarce. Mă ajută limba aceasta care-mi place la nebunie şi îmi face bine. Pentru mine, România pe care o trăiesc este ceea ce-mi face bine. Mă bucur în fiecare dimineaţă de ea.

- Se spune că Îngerul trece pe scenă când în unele seri actorii simt căldura sălii şi dau tot ce au mai bun.  E adevărat?

- De foarte multe ori trece Îngerul. Se simt nişte energii câteodată care ne fac să rezonăm cu toţi în diapazon cu ce se întâmplă pe scenă. Se întâmplă şi la repetiţii. Uneori se întâlnesc oamenii şi au răgaz să se asculte, să se vadă şi să se întâmple lucruri în urma cărora să poţi lucra mai uşor şi mai bine. La nivelul energiilor oamenii se pun la diapazon.

- Îţi doreşti să interpretezi un anumit personaj, un rol anume?

- Niciodată nu mi-am dorit să joc un anumit rol. Mi-am dorit să am întâlniri cu oameni care să mă poată ajuta să mă dezvolt, să evoluez. Nu mă interesează un rol anume. Am nevoie să mă întâlnesc cu regizori care să mă ajute să înţeleg lucruri pe care nu ştiam că pot să le înţeleg. De abia aştept să lucrez cu Alexandru Dabija, de exemplu, cu Victor Ioan Frunză sau Andrei Şerban.

- Uneori ai sentimentul că nu mai poţi schimba nimic, că orice ai face e ca şi cum lupţi cu morile de vânt?

- Da, dar cred că e normal, altfel ne-am trezi toţi dimineaţa cu sentimentul că totul e degeaba. Şi nu e aşa. Încă o dovadă a faptului că se poate schimba ceva e ceea ce se întâmplă acum în teatru. Nu cred că e bine să renunţi. Nu ai cum să renunţi dacă baza ta e una solidă. Dacă temelia ta este una bine pusă la punct. Te scuturi mai uşor la cutremure, ceea ce te face să rezişti mai mult timp pe pământ. Sunt de apreciat oamenii care rămân fermi pe poziţie şi care atunci când îşi propun ceva duc la bun sfârşit. Cred însă că oamenii nu mai sunt generoşi la fel ca înainte. Acasă, în familia mea, oamenii sunt foarte generoşi. Întâlnind însă alţi oameni, cu profesii diferite, cred că generozitatea este un lucru care ne lipseşte. Nu ai sesizat că atunci când cineva povesteşte despre un vis, o dorinţă, o năzuinţă e mai uşor să i se spună că e greu, că nu interesează pe nimeni, că nu foloseşte la nimic şi nimănui ca dorinţa lui să se împlinească? Dar nu despre asta e vorba, ci despre cât de dispus eşti să duci la bun sfârşit acea dorinţă, acel vis. E bine să cauţi certitudini şi motivaţii în cei de lângă tine, dar totodată trebuie ca ele să fie motivate în tine.

- Ţi s-a întâmplat să cazi, ca oricăruia dintre noi. Ce te-a motivat să te ridici?

- Sunt foarte responsabil în raport cu oamenii care m-au ajutat să înţeleg nişte lucruri. Numai gândul la ei mă face să mă ridic foarte uşor. Există nişte repere de necontestat la care mă întorc de fiecare dată. La o carte pe care am citit-o şi mi-a făcut plăcere, la un concert care mi-e drag. Repere solide, o bază străşnică. E bine să ştii să te pui pe picioare atunci când cineva te-a dărâmat. A te lamenta, a te plânge e uşor, toată lumea poate să facă asta. Când îţi spui însă „Nu e nimic! Am învăţat ceva din lucrul acesta şi de acum încolo am încă o lecţie pusă undeva, care mă va ajuta în acţiunile mele de acum înainte!”, asta e de apreciat. Oamenii curajoşi sunt cei care-şi transformă dezavantajele în avantaje. Eu sunt o fire optimistă. Sunt Săgetător… E şi asta o formă de motivare…


Tag-uri: Teatrul Naţional Bucureşti, Lari Giorgescu, Dumnezeu se îmbracă de la second hand, poezia visului, Pescarusul, Gigi Căciuleanu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Actorul Lari Giorgescu: „Îngerul trece şi la repetiţii”.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi