PUBLICAȚIILE NOASTRE:

EVZ Special

ADEVĂRUL despre OMUL ZĂPEZILOR. Cine a fost de fapt YETI?

Autor: | | 2 Comentarii | 1742 Vizualizari
Yeti, Omul Zăpezilor
După ce, anul trecut, un cercetător de la Universitatea Oxford susținea că Yeti a fost, de fapt, un animal înrudit cu o specie preistorică de urs polar, considerată dispărută acum 40.000 de an, un nou studiu a scos la iveală informații ce contrazic teoria britanicului.

Invocând o eroare în analiza celor două fire de păr, una găsită în regiunea Ladakh din Himalaya de Vest şi alta descoperită în Bhutan, Ross Barnett, de la Universitatea din Copenhaga, şi Ceiridwen Edwards, de la Universitatea Oxford, au analizat şi ei probele, relatează descoperă.ro.

Cei doi au ajuns la concluzia că părul aparţine unui urs himalayan (ursus arctos isabellinus), o subspecie a ursului brun ce trăieşte pe platourilor muntoase înalte din Pakistan, Nepal, Tibet şi India. Acest urs este foarte rar întâlnit.

Profesorul Skyes a recunoscut greşeala făcută, dar precizează că esenţial este faptul că aceste fire de păr nu aparţin vreunei primate necunoscute, aşa cum susţin cei care cred în existenţa lui Yeti.


Prezenţa unui Om al Zăpezilor, numit şi Yeti, a fost menţionată de sute de ani în Himalaya, mulţi drumeţi şi localnici declarând că au văzut o creatură păroasă, care semăna cu o maimuţă.

Reinhold Messner, primul alpinist care a urcat pe Everest fără oxigen suplimentar, studiază această creatură pe care ar fi întâlnit-o, în 1986.

El a descoperit un manuscris tibetan de acum 300 de ani, care scrie despre Yeti, pe care îl prezintă ca fiind o specie de urs, exact cum susţin şi cei doi cercetători.


Tag-uri: yeti, omul zapezilor, descoperire ADN, ADN, Himalaya, urs himalayan
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului ADEVĂRUL despre OMUL ZĂPEZILOR. Cine a fost de fapt YETI?.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi