PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Opinii EVZ

Adevărul dureros al Scandalului ANAF versus Antene: României îi lipsesc bărbații politici! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU

Autor: | | 5 Comentarii | 3558 Vizualizari
Ion Cristoiu
Luni, 22 februarie 2016. Antena 3 mi-a consacrat o întreagă emisiune de linșaj mediatic. Nici conținutul și nici stilul n-au fost o noutate în privința mea. Ca toți cei declarați dușmani ai poporului de către Dan Voiculescu, au lansat acuzații fără acoperire, Mihai Gâdea a făcut tradiționalele spume la gură întrerupte de umeziri telenovelistice ale ochilor, s-au amestecat date și s-au alcătuit montaje cu tendință.

Cum nu e prima emisiune dedicată persoanei mele, ea s-a mărginit la reluarea unor chestiuni din alte momente de linșaj mediatic.

Afacerea cu bani luați de la Trust a mai fost pusă pe tapet, nu numai cu aceleași cartoane, dar chiar și cu aceleași emoții teatrale, gen, ieri lua bani de la noi, acum ne înjură.

Am reamintit emisiunea de luni seara pentru a atrage atenția asupra unui amănunt care a scăpat mai tuturor confraților:

Linșarea mea mediatică s-a făcut de Antena 3 din studiorile din Băneasa.

Deși era luni, 22 februarie 2016, cînd potrivit scheunatului de vreo săptămînă a găștii lui Dan Voiculescu, cei de la Antena 3 ar fi trebuit să fie aruncați în stradă, iar potrivit lui Klaus Iohannis, libertatea presei ar fi fost violată în grup, Trustul lui Dan Voiculescu era bine mersi în clădirea din Băneasa. Și nu numai că nu fusese evacuat, dar mai mult făcea ceea ce știe să facă :

Se linșeze mediatic un dușman al lui Dan Voiculescu.


Între timp au apărut amănunte cruciale pentru a judeca conflictul ANAF versus Antene.

Pe 15 februarie 2015, ANAF n-a descins la sediul din Băneasa pentru a-i scoate afară din clădire, nici măcar pentru a le pune în vedere că peste cinci zile vor reveni și-i vor evacua forțat, ci pentru a înmîna celor 50 de firme care își au sediul social în clădirea din Băneasa o notificare privind evacuarea spațiului de bună voie. Notificarea s-a făcut în virtutea sentinței judecătorești definitive care declara imobilul ca fiind obținut prin infracțiune de corupție și prin urmare supus vînzării prin licitație după ce a fost liber de sarcini.

Înmînarea notificării e o procedură banală, care nu înseamnă nimic din punct de vedere practic. Dacă evacuarea voluntară e refuzată, după cinci zile, ANAF trebuie să se adreseze unei instanțe judecătorești, care trebuie să decidă executarea silită. Sîntem în România lui Klaus Iohannis. După ce președintele s-a angajat în direct la cei de la Trustul lui Dan Voiculescu că lucrurile se vor aranja în favoarea lor, a vorbit el cu cine trebuie, e greu de presupus că sentința judecătorească va fi îndeplinită în acest mileniu. Justiția română știe să amîne o sentință decenii, ba chiar și secole.


Așadar, libertatea presei n-a fost pusă o clipă în pericol prin evacuarea celor din Trust dintr-o clădire, din simplul motiv că o clipă nu s-a pus problema evacuării imediate. Cei din Trustul Intact au făcut mare caz de o așa-zisă acțiune în forță a ANAF. Fără a asculta și punctul de vedere al ANAF, Klaus Iohannis, Călin Popescu Tăriceanu și Liviu  Dragnea și alți politruci s-au însușit doar poziția unuia dintre cele două părți, implicîndu-se decisiv în manipularea opiniei publice. Prezența a 4 mașini executorii se explica prin numărul de notificări, care trebuiau date: 50.

Legitimarea persoanelor se explica prin procedura legală care cere ca martorii la înmînarea notificării să se legitimeze. Martorii au fost chiar de acord.

Rămîne totuși o enigmă de ce n-a comunicat public ANAF aceste lucruri chiar din primele zile ale scandalului.

Dar chiar dacă ar fi fost obligați să plece din sediu, așa cum au arătat toți jurnaliștii care nu fac parte din Rețeaua Dan Voiculescu, părăsirea unui sediu de către un Trust nu înseamnă punerea la îndoială a libertății presei.

Așadar, se confirmă tot ceea ce am scris chiar din debutul Scandalului.

După un an în care fostul ministru al Finanțelor, acest băiatul mamei numit Teodorovici, a amînat punerea în aplicare a unei sentințe judecătorești, ANAF a procedat la emiterea ordinului de evacuare. Reacția celor de la Antena 3 a fost prezibilă:

Victimizarea.

Prin asta de rezolvau mai multe probleme:

1. Dan Voiculescu rămînea cu banii în buzunar, cei pe care ar fi trebuit să-i scoată în ipostaza de patron a cărui firmă are probleme cu clădirea în care-și desfășoară firma activitatea.

2. Postul își asigura publicitate pe gratis, după un străbun șiretlic știut de toți cei din presă.

3. Postul, în scădere de prestigiu, deoarece a evitat să-l critice pe Klaus Iohannis, dușmanul telespectatorilor săi fideli, avea șansa să se prezinte în postura de lovit pentru independența sa.

Nimeni n-a putut dovedi pînă acum, nici măcar apărătorii postului, că acțiunea ANAF a fost ilegală. Toată trăncăneala a folosit la nesfîrșit fabulația cu libertatea de expresie. Din acest punct de vedere e mai mult decît semnificativ că nici Liviu Dragnea, nici Klaus Iohannis, nici Călin Popoescu Tăriceanu n-au ținut cont de opinia tuturor ziariștilor independenți, a celor care nu sînt stipendiați de Dan Voiculescu, și anume că operațiunea ANAF nu pune la îndoială libertatea presei. Arestarea lui Adrian Sârbu a destabilizat unul dintre cele mai bune trusturi de presă de la noi. A zis cineva, inclusiv cineva de la Antene că e un atac la libertatea presei? Admițînd că acțiunea era ilegală sau în forță, Trustul lui Dan Voiculescu avea la dispoziție Justiția, cea la care apelează toți ceilalți români cînd se cred victimele unui abuz din partea Statului. De ce n-a făcut-o e de la sine înțeles. N-ar fi avut efectele publicitare ale victimizării.

Dar, mă rog, cei de la Antene, ziariștii din Rețeaua Dan Voiculescu, telespectatorii au avut tot dreptul să-și susțină punctul de vedere. Au avut tot dreptul să organizeze bîlciul din Piața Constituției care, între noi fie vorba, le-a făcut rău prin dezvăluirea categoriei de vîrstă a telespectatorilor și îndeosebi prin semidoctismul lor. Marea problemă rămîne reacția clasei politice, în frunte cu Klaus Iohannis.

Fără a lua în considerare și punctul de vedere al ANAF, politicienii noștri, cu mici excepții, s-au manifestat ca simpli slujbași ai lui Dan Voiculescu.

De ce?

Ca de atîtea ori în postdecembrism au intrat în joc calculele politicianiste meschine.

De dragul intereselor politicianiste, o instituție precum Fiscul a fost pusă la îndoială în autoritatea sa.

De dragul intereselor politicianiste, lideri politici, demnitari de rang înalt au contribuit la manipularea grosolană a opiniei publice.

Astfel:

1. Klaus Iohannis cel care s-a manifestat drept chibiț al lui Dan Voiculescu fără a asculta și punctul de vedere al ANAF, a respectat Pactul secret încheiat de ceva timp cu Trustul lui Dan Voiculescu:

Înalta sa Protecție în schimbul Protecției asigurate de Mafia mediatică a lui Dan Voiculescu.

2. Liviu Dragnea, președintele PSD a amenințat cu moțiune de cenzură dacă sentința judecătorească e îndeplinită socotind că astfel în locul lui Victor Ponta de păduche politic oplosit la subsoarea lui Dan Voiculescu.

3. Călin Popescu Tăriceanu, așa cum am mai scris, și-a luat o nouă măsură de precauție pentru eventualitatea că va fi înhățat în Dosarul Truică.

4. Liderii PNL au socotit că e un bun prilej de a face ochi dulci lui Dan Voiculescu pe de o parte, pe de alta, pentru a fi invitați permanent în studio.

Pentru cei mai mulți politicieni explicația e simplă:

S-au temut de mafia mediatică numită Trustul lui Dan Voiculescu.

Ajungem astfel la slăbiciunea, marea slăbiciune a politicienilor manifestată în cazul ANAF versus Antena 3:

Lașitatea.

Lașitatea care explică de ce căderea unui lider de partid printr-un mijloc ticălos nu provoacă în partid nici o reacție de revoltă. Nici măcar cel căzut nu se revoltă. Și el și cei din echipa sa socotesc că nu trebuie să se pună rău cu noul șef, cel care l-a dat jos pe celălalt.

Lașitatea care explică de ce Parlamentul, mai precis Camera Deputaților, nu îndrăznește să ia în dezbatere noile Coduri pentru a le adapta potrivit deciziilor CCR. Liderii politici se tem de Divizia Presă a Binomului, cea care atacă imediat orice tentativă de a discuta Codurile pe motiv că se încearcă o slăbire a luptei împotriva corupției.

Lașitatea care explică de ce în UE și în NATO, România n-are nici un cuvînt de spus.

Lașitatea care explică de ce nici un Guvern n-are curajul să înfrunte o stare de spirit populistă.

Într-un cuvînt, scandalul ANAF versus Antene a convins încă o dată că  României îi lipsesc bărbații politici.

E vorba de aceeași lașitate care explică de ce politicienii noștri nu înfruntă fățiș abuzurile Binomului SRI-DNA, preferînd lovitura piezișă.

Lașit

 

Tag-uri: romania lui cristoiu, ANAF, Antena 3 cristoiu, Klaus Iohannis, Mihai Gadea ion cristoiu, Antena 3 ANAF ion cristoiu, romania lui cristoiu editorial, editorial evz cristoiu
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Adevărul dureros al Scandalului ANAF versus Antene: României îi lipsesc bărbații politici! | ROMÂNIA LUI CRISTOIU.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii