Adrian Mutu este de părere că doar două echipe se pot bate pentru titlul din Liga I

Adrian Mutu este de părere că doar două echipe se pot bate pentru titlul din Liga I

Adrian Mutu consideră că Steaua și Astra Giurgiu sunt formațiile care au șanse să devină campioane în Liga I, dar remarcă și progresul pe care l-au făcut dinamoviștii.

Adi Mutu a vorbit despre campionatul intern și a afirmat că Steaua și Astra Giurgiu vor fi echipele care vor lupta pentru câștigarea titlului. „Briliantul” a mai precizat că și FC Viitorul este demnă de luat în seamă, iar Dinamo stă mult mai bine decât în ultimele sezoane.

„În momentul ăsta, singurele care se pot bate la titlu sunt Astra și Steaua. Poate un pic și Dinamo. Și Viitorul stă bine, dar nu cred că are puterea să se lupte cu Astra și Steaua. Dinamo a început bine, e deja mult mai bine decât era anii trecuți. Mircea Rednic își face treaba foarte bine", a spus Mutu la Dolce Sport.

Ne puteți urmări și pe Google News