Adrian Năstase spune TOT. Ce a vorbit cu procurorii Parchetului General şi cum funcţiona FSN-ul lui Iliescu

Adrian Năstase spune TOT. Ce a vorbit cu procurorii Parchetului General şi cum funcţiona FSN-ul lui Iliescu

Fostul premier Adrian Năstase a ieşit de la sediul Parchetului General, acolo unde a fost audiat în dosarul Mineriadei.

Năstase a dat declaraţii în caitate de martor şi le-a spus jurnaliştilor aflaţi în faţa PG că nu a putut povesti anumite lucruri în detaliu pentru că nu făcea parte, la acea perioadă, din conducerea FSN.

"Întâlnirea s-a derulat normal. Am dat o declaraţie de martor amintind unele din lucrurile pe care eu le ştiam, poate erau deja cunoscute, în legătură cu funcţionarea FSN-ului la acel moment. Foarte multe lucruri nu am putut să spun poate unele lucruri de detaliu, nu participam atunci la luare de decizii, au fost numeroase întrebări, sunt avocaţi şi din partea suspecţilor în dosar, unii din ei au dorit să obţină anumite clarificări, cu ce am putut eu să ajut în această chesitune, sigur că mi-am propus să fac acest lucru şi sper ca l-am făcut într-un mod bun.

Eu din păcate sau din fericire nu eram în postura de a partiicpa la luarea unor decizii de acest gen. Nu am cum să comentez ca martor în acest dosar ceea ce spuneţi. E o chestiune de bun simţ ca rudele să afle cine e de vină. E o chestiune de a pune în context cu standardele de acum să intrerpretăm ce s-a întâmplat în urmă cu 20 de ani. Putem să discutăm într-un anumit mod ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii, temeiuri, forme de luptă politică sau acţiuni în forţă a unora sau a altora. Sunt chestiuni pe care nu vreau să le comentez fiind un dosar care încearcă să clarifice tocmai aceste aspecte. Aici, despre prezenţa mea ca martor nu pot să vă relatez mai multe. Dacă trebuia să aflăm ce s-a întâmplat la Revoluţia Franceză, cu moartea lui Kennedy, sigur, trebuie să aflăm, dar în ce mod", a spus Năstase.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cât despre fostul şef de cabinet din perioada în care Năstase era premier, acesta a precizat că a aflat că a fost reţinut într-un dosar privind retrocedările ilegale de pădure, însă nu poate comenta foarte mult.

Citeşte şi: Dosarul Mineriadei, tergiversat 25 de ani, rezolvat în 10 zile

 

Totodată, Năstase a spus că toate dosarele privind retrocedări ilegale de păduri sunt din caza legii promovate de Monica Macovei.

"Nu cred că e în dosarul acesta. Am aflat că a fost reţinut dar nu pot să comentez foarte mult. În ceea ce mă priveşte, cred că ar trebui să reflectăm cu toţii la efectele legii din 2005 privind reforma în materia retrocedărilor şi să vedem dacă nu cumva acel punct de plecare nu a determinat tot felul de demersuri unele din ele absolut aberante, cu zeci de mii de hectare, şi toată povestea cu drepturile litigioase. Eu cred că, sigur, putem rămâne la faptul cotidian, dar o gândire mai atentă ar trebui să se orienteze la această lege promovată de Monica Macovei. Toate scandalurile de retrocedări pornesc de la această lege din 2005, promovată de Monica Macovei. 

Din 2003-2004, nu a mai fost şef de cabinet, a avut afacerile lui înainte, apoi le-a continuat. Multe din activităţile lui s-au derulat după 2004 în nişte condiţii pe care nu le cunosc şi nu pot să le judec.

Cred în continuare un lucru pe care l-am spus, că soluţia în România nu e să alergăm după persoane, şi eventual să identificăm vinovaţi, chiar dacă e o procedură firească. Sunt lucruri mai grave care ar trebui să îşi găsească soluţia. În momentul în care spre deosebire de ţări din Est, noi am scos la mezat formule care au foliat statul încercând să reparăm nişte greşeli ale trecutului, unii s-au folosit de aceste lucruri. Ar trebui o soluţie mai amplă de fond", a mai spus Năstase.