Adrian Papahagi se retrage din viața politică

Adrian Papahagi se retrage din viața politică

Adrian Papahagi a anunțat că se retrage din viaţa politică "din raţiuni personale" şi că în perioada următoare îşi va dedica energia familiei şi universităţii şi va refuza apariţiile publice, menţionând că va acorda sprijin şi încredere PMP şi preşedintelui Traian Băsescu.

"Din raţiuni personale, care nu mă implică decât pe mine, am decis să mă retrag din viaţa politică. Voi continua să lupt, ca intelectual, pentru valorile în care cred şi pentru asanarea spaţiului public românesc. Voi acorda mereu sprijin şi încredere Partidului Mişcarea Populară, al cărui fondator sunt, şi Preşedintelui Traian Băsescu. Voi fi alături de ei ca orator şi susţinător, atunci când mi-o vor cere, aşa cum s-a întâmplat din vara lui 2012 încoace. În perioada următoare îmi voi dedica toata pasiunea şi energia familiei şi universităţii, şi voi refuza orice apariţie publică", a susținut Adrian Papahagi, potrivit mediafax.ro.