PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Politica

LIDER PNL CONTINUĂ RĂZBOIUL CU POLIȚIȘTII de la "RUTIERĂ". Săftoiu: Nu filtrul Politiei mă deranjează, ci faptul că, fără să dai nici un semn că ai incălcat vreo regulă, eşti oprit!

Autor: | | 31 Comentarii | 3227 Vizualizari
Saftoiu nu se lasa!
Liderul PNL Adriana Săftoiu a fost oprită în trafic de un control al Poliţiei, în urmă cu două zile, comentând pe Facebook că poliţiştii nu s-au comportat adecvat şi nu i-a plăcut "tonul" lor, concluzionând că statul are unicul scop de a "prinde" şi "arde" cetăţenii. "Celebrul" Marian Godină a comentat, la rândul său incidentul. Acum Adriana Săftoiu a revenit cu o postare mult mai amplă.

"De frica autoritătii, taci ca să nu îi superi! Îmi prezint actele! «Actul de identitate». Scot dovada de la evidenţa populaţiei! «Ce e asta?» Simt că nu îmi place tonul. Recunosc funcţionarul de stat, de STAT ROMÂN, bucuros să te prindă. (...) Mă satur de privirea lui şi întreb: «Dar dvs de ce m-aţi oprit?», «Nu am de ce să vă raspund». E cam mult. «Cum adică nu aveţi de ce să îmi răspundeţi? E dreptul meu să aflu de ce mă verificati». Începe să îmi pară rău că nu am fost atentă la nume când s-a prezentat. «Care drept? Vă verific pentru că vreau. E filtru». «Aveti şi un ordin, verificaţi unde vreţi şi cum vreţi?», «Da, şi dacă mai puneţi întrebări s-ar putea să mă supăr»". «Şi dacă vă supărati, ce faceţi?» "«Vă dau jos din maşină»", povesteşte Săftoiu întâmplarea.

Această poveste spusă de Adriana Săftoiu a fost comentată şi de Marian Godină, care susţine că liderul PNL nu cunoaşte legea şi o ironizează pentru afirmaţiile potrivit cărora poliţiştii au "detectat-o ca persoană". "Eu a trebuit să vă «detectez» cu Google, atât de cunoscută «ca persoană» îmi sunteţi", scrie Godină.

Adriana Săftoiu a revenit cu o postare:

Prezumtivi vinovati! Constat că postarea mea a provocat reacţii atât de diverse, dar blocate fie în ideea că nu aveam voie să deschid gura, fiindcă sunt membru de partid şi asta mă transformă automat intr-o persoană odioasă, fără drepturi (bine, accept antipatia pur şi simplu, asta ţine deja de chimie şi nu o combat, dar că trebuie să tac pentru că am o opţiune politică declarată e deja sminteală), fie de ideea că nu ai dreptul/nu prevede legislaţia să pui întrebarea de ce esti oprit. 

Pe de altă parte, citesc că m-ar fi supărat faptul că am fost oprită. Nu asta m-a deranjat. Mă deranjează peste măsură acest tip de mentalitate cultivată la nivelul autorității: că toți suntem prezumtivi vinovați şi că autoritatea doar trebuie să te dovedească. Că ei au bănuieli şi atunci, la întâmplare, fără nici un indiciu, verifică. Asta nu se întâmplă doar în relaţia cu un poliţist (ca să depăşim această temă, desi am avut sentimentul că doar mie mi se pare că unii abuzează de legitimaţia pe care o au şi în rest toată lumea are doar amintiri plăcute cu asemenea filtre), ci cu multe alte instituţii ale statului, scrie Adriana Săftoiu pe facebook

 

Săftoiua a continuat: 

"Și, din păcate, învăţăm de mici aceste atitudini. De la şcoală, când sentimentul cultivat nu e că ai nevoie să înveti pentru tine, pentru formarea ta, ci inveţi ca ”autoritatea” să nu te prindă cu lecţia neînvăţată, că vei fi ”notat”, adică ”amendat”. Da, poate nu ţi-ai făcut lecţia într-o zi, dar dacă, şi tu ca fiinţă-copil, ai avut o zi proastă, ai ceva probleme acasă, meriţi o discuţie şi poate găsim prevenţia înainte de sancţiune. 

Aș putea continua cu exemple, deloc personale, cu autorităţi de control care găsesc ceva în neregulă şi primul demers e să îţi oprească activitatea, inainte de a găsi soluții să remediezi problema, renunţând la satisfacţia de a sancţiona, de a amenda. 

Statul tot sancţionează! 

Vi se pare cumva că noi suntem mai buni? Nu, dezvoltăm mentalitatea că ceilalti sunt vinovaţi, dar cel mai rău e când ţi se întâmplă ţie să fii tratat drept ”vinovat”. Doar atunci îţi pui problema că nu e bine aşa! Dar când celălalt semnalizează problema, cei mai mulţi se găsesc să spună: ai tu o vină. 

Nu filtrul politiei mă deranjează, ci faptul că, fără să dai nici un semn că ai incălcat vreo regulă, eşti oprit şi, cel mult, dacă ai curajul să intrebi cu ce ai greşit ţi se spune sec: ”Filtru”! Cunosc argumentul: cum să ii depistezi pe beţivi, de exemplu? Păi, în locul acela, Şoseaua Nordului, sunt multe cârciumi şi nu foarte ieftine. Că bănui că de acolo ies mulţi atinși de aburi e in regulă, dar de ce nu ar sta echipajul de poliţie la vedere ca să îi determine să ia taxiul? Pentru că asta ar însemna prevenţie. 

Pe DN1, de când stau echipajele de poliţie la vedere, viteza e cea normală. O măsură dorită şi, sper, permanentă. Nu prin atitudinea asta, de a tot sancţiona, evoluează un om sau, după caz, o țară! Nu să te bucuri că ii arzi e marele progres! Eu nu ridicam o problemă care se limita la un incident personal, ci la o atitudine de stat. 

Şi, chiar dacă unii au chef să continue cu aberaţii de genul ”acum spui cucoană”, ii pot invita să verifice că am susţinut mereu că cel mai important lucru in relaţia cetățean-stat e să îţi formezi cetăţeanul într-o relaţie de prevenţie, nu de sancţiune! Iar eu nu cred că drepturile individului trebuie suspendate, ca să îşi facă autoritatea treaba. Pentru că altfel, pe temeiul ”toți pun ceva la cale”, ne întoarcem în perioada de dinainte de 89, când îmi amintesc că, mergând la liceu, te opreau ”gărzile patriotice” să te legitimeze. Atunci îmi arătam carnetul de elev, fără să zic ceva, că aşa era regula. 

Dacă şi acum asta e regula, e bine să fim anuntaţi, să ştim că toţi suntem ”prezumtivi vinovați”.


Tag-uri: politist, rutiera, stat, amenda, sanctiune, saftoiu, adriana saftoiu, circulatie, filtru politie, carciumi
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului LIDER PNL CONTINUĂ RĂZBOIUL CU POLIȚIȘTII de la "RUTIERĂ". Săftoiu: Nu filtrul Politiei mă deranjează, ci faptul că, fără să dai nici un semn că ai incălcat vreo regulă, eşti oprit!.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii