Adversarul sau noi înșine, e totuna...

Sever Voinescu
Autor: | | 0 Comentarii | 797 Vizualizari

Așadar, cum trăim, totuși, ca oameni într-o lume ca aceea a porcilor spinoși înfrigurați? Ce anume ne-ar face să suportăm o asemenea lume?

 Schopenhauer, sarcastic, ne dă un răspuns cît se poate de practic: să învățăm cum să avem întotdeauna dreptate. Mă grăbesc imediat să precizez că ”a avea dreptate” nu înseamnă, în acest context, ”a susține adevărul”, ci ”a învinge într-o dezbatere”. De altfel, Schopenhauer își începe lecția regăsind distincția pe care anticii o marcau foarte precis între filozofie (arta de găsi adevărul) și retorică (arta de a convinge). Mai ales după Kant, ne spune Schopenhauer, toată lumea părea a fi preocupată de logică, de arhitectura argumentului, de adevăr și veridicitate. Nu e bine, vrea să ne spună Schopenhauer, pentru că în lumea porcilor spinoși dezbaterile se cîștigă cu retorică, nu cu filozofie. Nu trebuie să fii preocupat de adevăr, ci de capcanele, abuscadele și loviturile neașteptate îndreptate spre preopinent. O teză se suține cel mai bine prin distrugerea celui care susține contrariul. Teza pe care o susține cineva e ca un fel steag - în nici o luptă focul nu se concentrează pe steag, ci pe soldatul care îl susține. După ce cade soldatul, și steagul se prăbușește în noroi. Așa se cîștigă războaiele. Adevăratele războaie sînt cu alți oameni, nu cu ideile lor.

Această lecție apare într-o carte pe care Schopenhauer a publicat-o în 1831, intitulată ”Eristische Dialektik: Die Kunst, Recht zu Behalten”. Astăzi, în mai toate limbile în care este tradusă, inclusiv în românește, această carte poartă titlul ”Arta de a avea întotdeauna dreptate sau dialectica eristică”. Editorii i-au intuit exact potențialul cînd, așa cum se vede, au inversat titlul. Dacă titlul ar fi fost, așa cum ar sugera o traducere fidelă, ”Dialectica eristică: Arta de a avea dreptate”, produsul editorial n-ar fi fost atît de interesant, căci „Dialectica Eristică” sună mult mai puțin comerical ”Arta de a avea întotdeauna dreptate”. Cîți cumpărători să știe că ”eristică” vine de la Eris, reprezentarea mitologică a discordiei, și că Schopenhauer numea ”dialectică eristică” un set de stratageme pentru o dispută arțăgoasă împotriva argumentelor unui preopinent? Instinctiv, editorii au procedat foarte schopenhauerian punînd în față subtitlul german, așa că nu trebuie blamați. Nevoia omului de a avea întotdeauna dreptate, exact ceea ce speculează editorii oferind acest titlu, este una dintre forțele cele mai puternice care îi mînă pe oameni prin viață, iar Schpenhauer, filozoful tuturor acestor tendințe adamice care constituie, de fapt, ființa noastră socială, nu o putea rata tocmai pe aceasta. Cartea conține, structurat, 38 de stratageme prin care poți să repurtezi victoria într-o dezbatere, după ce autorul așează, ca să zic așa, cîmpul tactic printr-o introducere intitulată ”Fundamentele oricărei dialectici”. Totuși, am greși dacă am citi această carte ca pe un fel de manual de luptă, ca pe una dintre acele cărți care umplu librăriile astăzi, despre cum să fii inteligent, cult, sănătos, bine făcut, părinte, bunic, plin de succes, plin de bani sau mai știu eu cum. Cartea aceasta este, totuși, o carte de filozofie, pentru că subîntinde o viziune despre lume și oameni.

În primele rînduri ale cărții scrie așa: ”Înainte de toate, trebuie luată în considerare esența oricărei dispute, ceea ce se întîmplă cu adevărat într-o dispută de argumente. Adversarul - sau noi înșine, e totuna - a enunțat o teză. Pentru a  infirma avem la îndemînă...etc. etc. etc.” Mie mi se pare că întreaga carte trebuie citită înfiorat de perspectiva că, la limită, toate aceste stratageme prin care îi poți învinge în dezbatere pe ceilalți pot fi folosite de tine singur și asupra ta. În dialogul interior, acolo unde dezbați tu cu tine însuți, o parte a ta poate s-o lovească pe cealaltă cu stratagemele distrugătoare ale lui Schopenhauer. Abia așa vedem stratagemele lui Schopenhauer în toată monstruozitatea lor.

Nu pot citi „Arta de a avea întotdeauna dreptate” decît ca pe un fel de manual al căderii noastre, un tratat despre anatomia vanității, o tristă arheologiei a erorii omenești. Ceea ce, de fapt, și este pretenția de a avea întotdeauna dreptate.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor.




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...