Afișajul electoral încaieră PNL și PSD

Afișajul electoral încaieră PNL și PSD

PNL Deva reclamă încălcări ale legii şi arată cu degetul spre PSD, în timp ce social- democraţii anunţă plângeri pentru abuz la BEJ pe numele aleşilor liberali.

Săptămâna trecută, presa semnala apariția unui banner cu Victor Ponta pe sediul unei instituții de stat: Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Hunedoara. Reprezentanţii Agenţiei spuneau că s-a respectat legea, mega-afişul fiind amplasat cu aprobarea conducerii instituţiei, la o solicitare scrisă a organizaţiei locale a PSD.

Abia ieri, Poliția Locală Deva a constatat că pentru materialul electoral de dimensiuni apreciabile (8/6 metri aproximativ) nu s-a eliberat autorizaţie. Agenţia a fost amendată cu 2.500 de lei, iar banner-ul a fost dat jos. Decizia provoacă revolta liderului PSD Hunedoara, Laurențiu Nistor : „Poliţia Locală Deva a comis un abuz şi vom face o plângere la Biroul Electoral Judeţean. Noi am avut aprobarea necesară pentru acel banner pe care am dorit să-l punem acolo doar ca să mai schimbăm culoarea zonei, pentru că şiaşa era prea mult albastru. Probabil că cei de la Poliţia Locală au acţionat la ordinul şefului din Primărie”.

Președintele organizației locale PNL, Tiberiu Balint, acuză PSD că „face campanie murdară”. „PSD nu s-a rezumat la acele pliante distribuite prin poştă, materiale ce conţin o grămadă de minciuni despre Iohannis, ci face şi alte gesturi nedemne. De o săptămână ne-am plâns Poliţiei Locale Deva, condusă de domnul Ilie Lavu, un pesedist de frunte, că afişele cu Klaus Iohannis de pe panourile legale de afişaj au fost acoperite de listele cu numerotarea şi amplasarea secţiilor de vot. Nu s-a rezolvat problema. Acele panouri, teoretic, sunt păzite de poliţia locală”, a spus Balint.

Ne puteți urmări și pe Google News