Agrometeo: Seceta pedologică va persista în majoritatea zonelor agricole până pe 9 septembrie

Agrometeo: Seceta pedologică va persista în majoritatea zonelor agricole până pe 9 septembrie

Rezerva de apă din solul agricol prezintă valori scăzute şi deosebit de scăzute, seceta pedologică fiind moderată, puternică şi extremă în cea mai mare parte a teritoriului agricol, reiese din prognoza agrometeorologică, valabilă pentru perioada 3 - 9 septembrie, publicată de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Specialiştii ANM recomandă pregătirea terenurilor în vederea însămânţării culturilor de toamnă (rapiţă, orz şi grâu), în special pe arealele cu o bună aprovizionare cu apă a solului. Pentru perioada prognozată, lucrările agricole specifice campaniei de toamnă (recoltare, eliberarea terenurilor de resturile vegetale, arături, pregătirea patului germinativ, semănat) se vor desfăşura în general, în condiţii bune, relevă specialiştii ANM. 

Din punct de vedere meteorologic, perioada menţionată se va caracteriza printr-o vreme mai caldă decât în mod normal, în cea mai mare parte a zonelor de cultură. Temperatura medie diurnă a aerului va fi cuprinsă între 15 şi 27 de grade Celsius, abaterile termice pozitive fiind de 1 - 7 grade Celsius, în majoritatea regiunilor agricole. 

Sub aspect pluviometric se întrevăd ploi locale cu caracter de aversă, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în aproape toate zonele de cultură.

Ne puteți urmări și pe Google News