Ajutoarele care te lasă fără kilogramele puse de Sărbători

Ajutoarele care te lasă fără kilogramele puse de Sărbători

Merele, lămâile, busuiocul, varza și ceapa se numără printre fructele și legumele care nu trebuie să-ți lipsească din casă, dacă vrei să scapi de surplusul de grăsime acumulat în această perioadă

Ne-am desfătat de sărbători cu toate răsfățurile culinare pe care, de regulă, le ocolim pentru că ne aduc în situația de a nu mai încăpea pe ușă. Suntem obosiți și lipsiți de energie, balonați și cu dureri de cap nu doar pentru că am ținut-o numai în petreceri și vizite la rude și prieteni, ci pentru că nu ne-am supravegheat cum trebuie dieta.

Vestea bună este că, un efort minimum de voință ne poate salva de blestematele de kilograme acumulate în această perioadă. Ne ajută chiar corpul nostru saturat de grăsimi și alimente dulci.

Prin urmare, fructele proaspete, cerealele integrale și produsele lactate nu ar trebui să ne lipsească din frigider niciun moment din an, cu atât mai mult în perioada ulterioară Sărbătorilor de iarnă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Salate, sucuri și ceaiuri

Supele, sucurile de fructe, salatele și ceaiurile fac și ele minuni dacă vrem să scăpăm de toxine.

Fructul numărul 1 când vine vorba de detoxifiere este banalul măr. Acesta nu doar că ține doctorul departe și ne întărește imunitatea datorită conținutului de vitamina C, dar este bogat și în pectină, o fibră solubilă care elimină aditivii din alimente. Merele pot fi consumate ca atare, dar și în salate, în combinație cu morcovul, de exemplu, sau alte rădăcinoase.

Anghinarea este de neînlocuit când vine vorba de curățarea ficatului acumulat de toxine. Ea poate fi consumată fiartă la abur, cu un adaos de ulei de măsline. Busuiocul și ceapa sunt alte legume care conțin antioxidanți și aminoacizi care distrug toxinele din ficat și care nu ar trebui să lipsească din salatele zilnice.

Alte fructe și legume care ne ajută corpul să fie sănătos și suplu sunt lămâile și portocalele, excelente în detoxifierea ficatului, afinele care curăță tractul urinar și împiedică pătrunderea bacteriilor, sfecla roșie și varza care pot fi consumate sub formă de salate și care „spală” tractul digestiv și purifică sângele. Nu mai vorbim de usturoi, care are o importantă acțiune antifungică, omoară bacteriile și virușii.

Dietă și sport

Iaurturile degresate, amestecate cu fructe și legume proaspete, pot deveni o masă pe cât de ușoară, pe atât de necesară organismului care ține dietă.

Dintr-un iaurt degresat, un castravete și câțiva căței de usturoi putem prepara o salată grecească gustoasă și sățioasă, lângă care putem pune câteva felii de pâine neagră.

Prânzul poate fi completat de o supă de legume conținând ceapă, țelină, morcovi, fenicul, varză, părtunjel sau pur și simplu de roșii, iar seara ar trebui să ne limităm la o salată ușoară de legume proaspete fără adaos de brânzeturi grase. Dacă nu putem fără carne, nutriționiștii ne recomandă peștele sau pui, în cantități mici și neapărat fără băuturi carbonatate la masă, dar și în timpul zilei. Pe acestea din urmă le putem înlocui cu sucuri proaspete de frcute sau cu ceaiuri sau cu apă plată pur și simplu.

Singure însă, fructele și legumele nu pot duce la bun sfârșit demersul nostru de a pierde în kilograme.

Mai trebuie adăugat sportul, obiceiul de a face mișcare fiind cu atât mai necesar acum când organismul a fost îngreunat de o alimentație necontrolată.

Prin urmare, o plimbare în aer liber sau o jumătate de oră de execiții fizice ard caloriile și ne pune sângele în circulație, nemaivorbind că ne schimbă și dispoziția întruna de invidiat.