„Alba-neagra” cu Șova

„Alba-neagra” cu Șova

Senatorii continuă să îşi paseze răspunderea pentru hotărârea solicitată de Curtea Constituțională în cazul senatorului PSD Dan Şova.

 Deşi plenul Senatului a decis luni ca şeful instituţiei, Călin Popescu Tăriceanu, să redacteze şi să semneze hotărârea în cazul Şova, acesta a convocat, ieri, în jurul prânzului, o şedinţă a conducerii acestei Camere, dominată de PSD, prin care a scăpat de răspundere.

Mai exact, conducerea Senatului „a luat decizia să însărcineze Comisia juridică cu redactarea textului care urmează să reprezinte materializarea deciziei CCR, pe care să o publicăm în Monitorul Oficial”, a anunţat chiar Tăriceanu.

Urmare a deciziei Biroului Permanent, Comisia juridică a fost convocată de urgenţă, ieri după-masă, iar discuţiile- la care a asistat întreaga presă- au părut desprinse dintr-o piesă absurdă. Fiecare dintre participanţii la şedinţă, în funcţie de partidul politic din care face parte, şi-a jucat partitura.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Călin Popescu Tăriceanu

„CCR ne-a băgat într-o fundătură juridică”

Liberalii, prin vocea preşedintelui Comisiei juridice, Cătălin Boboc, au spus că „hotărârea ar trebui să sune în sensul încuviințării cererii”. Senatorul Ioan Chelaru a avut o altă părere: „Avem nevoie de o hotărâre care atestă rezultatul votului, nici că da, nici că nu. Nu știm cum o să facem”. La rândul său, senatorul PNL Alin Tişe a afirmat că Tăriceanu refuză să semneze un act. Şi preşedintele Iohannis a fost menţionat în şedinţa Comisiei, senatorul PNL Cristian Bodea spunând: Să nu facem ca preşedintele Iohannis, să dăm vina pe tot Biroul Permanent”. Senatorul PSD Ioan Chelaru a concluzionat: „CCR ne-a băgat într- o fundătură juridică din care nu putem ieși”. În cele din urmă, s-au supus la vot două proiecte de hotărâri. Primul vot a fost acela de redactare a unui proiect de hotărâre pentru încuviinţarea reţinerii şi arestării lui Dan Şova, propunere respinsă de Comisie.

La acest vot, senatoarea PSD Ruxandra Jipa i-a făcut semn colegului său, Pavel Marian, care era neatent, să voteze „împotrivă”. În total, au fost înregistrate 6 voturi împotrivă, voturi ce aparţin UDMR şi PSD. În cele din urmă s-a decis trimiterea la Biroul Permanent a unui proiect de hotărâre prin care se constată că în urma votului din 25 martie în cazul Şova, nu s-au întrunit condiţiile pentru încuviinţarea arestării sale preventive. Biroul Permanent a fost convocat pentru această dimineață, majoritatea, PSD și Tăriceanu, dorind ca proiectul să fie trimis în plen, pentru un vot, potrivit unor surse parlamentare.