Alegeri ANTICIPATE în iunie - al doilea scrutin în doar șase luni

Alegeri ANTICIPATE în iunie - al doilea scrutin în doar șase luni

Spaniolii se vor prezenta la urne, pentru a doua oară în șase luni, după ce regele Felipe a anunțat, azi, alegeri anticipate, pentru 26 iunie.

Regele a semnat un decret de dizolvare a Parlamentului, în cea de-a patra economie din zona euro, după ce partidele politice nu au reușit să ajungă la o înțelegere pentru formarea unei coaliții și instalarea unui nou guvern, în urma alagerilor din 20 decembrie 2015, scrie Euractiv. 

Spania nu a mai trecut printr-o astfel de criză politică de când s-a întors la democrație, după moartea dictatorului Francisco Franco, în 1975.„Este prima oară când se întâmplă asta în era democratică, pentru că nu am fost în stare să punem în aplicare mandatul primit din partea cetățenilor privind un acord pentru a avea o majoritate și a forma un guvern”, a declarat ministrul Industriei și Turismului,  José Manuel Soria López.

Spania va avea un guvern interimar timp de câteva luni, în ciuda faptului că trebuie să rezolve problema șomajului de 21% și cea mai mare rată a deficitului bugetar, după cel al Greciei, din UE.

Ne puteți urmări și pe Google News

În decembrie, alegătorii au pus capăt deceniilor în care s-au votat doar două partide, fiind nemulțumiți din cauza măsurilor de austeritate, a șomajului și scandalurilor de corupție care au afectat cele două tabere tradiționale. Spania nu a avut niciodată un guvern de coaliție și partidele au încercat în zadar, din decembrie până acum, să coabiteze și să susțină un Guvern în Parlament.

Partidul Popular al premierului Mariano Rajoy a câștigat alegerile de anul trecut, dar nu a obținut majoritatea și nu a reușit să obțină susținerea în Parlament. Socialiștii, care s-au clasat pe poziția a doua, cu doar 90 dintre cele 350 de locuri din Parlament, a primit o sarcină, din partea regelui, să încerce să coalizeze și celelalte partide pentru o coaliție, dar a eșuat în acest demers. Liderul socialist, Pedro Sanchez, a obținut un acord privind un guvern cu formațiunea de centru Ciudadanos, care s-a clasat pe locul patru în alegeri, dar cele două partide nu aveau suficiente mandate în Legislativ, pentru a obține un vot de încredere.

Podemos, partidul de extremă stânga, a obținut 65 de locuri în Parlament, dar nu a dorit o coaliție cu socialiștii.

Sondajele de opinie sugerează că noi alegeri nu vor aduce modificări ale rezultatelor din decembrie. Conservatorii ar putea câștiga câteva locuri în plus, iar Podemos ar putea pierde câțiva din cei 5 milioane de oameni care au votat pentru această formațiune și care cred că partidul ar fi trebuit să se alieze cu socialiștii.

Ar mai putea avea un cuvânt de spus partidul comunist-ecologist Izquierda Unida, care a obținut 800.000 de voturi în decembrie. Podemos și Unida ar putea să se alieze pentru a surclasa socialiștii și a obține mai multe voturi și mai multă influență decât acum cinci luni.