ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Ponta a inventat un salut de la șeful statului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Ponta a inventat un salut de la șeful statului

Ca să scape de fluierăturile oamenilor, liderul PSD le-a spus celor prezenți la Sâmbra Oilor că îi salută și din partea președintelui țării.

Sărbătoarea câmpenească Sâmbra Oilor de la Huta Certeze a fost, ieri, loc de pelerinaj pentru politicieni în frunte cu premierul Victor Ponta, care s-a ales și cu o serie de fluierături. Ironic, Ponta le-a spus participanților că Traian Băsescu nu a putut să vină, dar l-a rugat pe el să le transmită un mesaj. „Președintele țării nu a putut să vină. M-a rugat pe mine să vă salut pe toți. Dânsul nu o să mai vină o perioadă”, a declarat Ponta. În replică, șeful statului a precizat că nu i-a dat niciun mesaj lui Ponta să transmită la Certeze, adăugând că nici nu ar fi putut să facă acest lucru după comportamentul premierului din ultima perioadă.

„Grobianism”

„În timp ce era copios fluierat la Certeze, premierul a simțit nevoia să spună că are de transmis și un mesaj de la mine, crezând că așa se vor opri fluierăturile. Nu i-am dat niciun mesaj să îl transmită. Nici nu aș fi putut să o fac, după grobianismul pe care l-a arătat în aceste zile”, a spus Băsescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Președintele a continuat, spunând că îl asigură pe Ponta că va găsi „și bărci și jandarmi” care să îl plimbe prin apă, dacă se duce la inundații, în zonele afectate. „Sunt convins că oamenii așteaptă măsuri, nu povești de la Ponta”, a mai spus Băsescu.

Steaguri PSD

Pentru că nu în fiecare zi vine premierul la el în oraș, primarul din Satu Mare, Dorel Costică Coica (PSD), a dispus să fie înlocuit steagul UE cu cel al PSD. Astfel, steaguri roșii, cu logo-ul PSD, au fost arborate pe mai mulți stâlpi, potrivit unor fotografii trimise la Realitatea Tv de un martor ocular, în cinstea vizitei lui Victor Ponta.

Poze cu simpatizanții PSD

Reprezentanții Partidului Mișcarea Populară au fost bine primiți la sărbătoarea populară Sâmbra Oilor, inclusiv de simpatizanți ai PSD, a declarat deputatul PMP Elena Udrea.„Oameni îmbrăcați în tricourile PSD au venit să facă poze cu noi și ne-au urat succes. Nu cred că reprezentanții vreunui alt partid au fost mai bine primiți decât noi”, a spus Udrea. Deputatul PMP a subliniat ca acesta e un fenomen interesant, de vreme ce liderii PSD au fost huiduiți.