ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Candidaţii PMP, în blugi şi cămăşi promit să ridice România

ALEGERI EUROPARLAMENTARE. Candidaţii PMP, în blugi şi cămăşi promit să ridice România

Partidul Mişcarea Populară a demarat ieri campania pentru alegerile europarlamentare din 25 mai prin prezentarea materialelor vizuale oficiale de campanie. Sloganul sub care PMP va candida la acest scrutin electoral este „Ridicăm România”.

După o lansare sub formă de flash mob în Centrul Vechi din Capitală, afişul făcut public îi prezintă pe principalii candidaţi ai partidului la europarlamentare, Cristian Preda, Siegfried Mureşan, Teodor Baconschi, Ruxandra Dragomir şi Cristian Petrescu, alături de deputatul Elena Udrea, liderul partidului care se bucură de cea mai mare notorietate la nivel naţional. Pe fundal, sunt prezentate imagini care fac referire la temele majore de comunicare pe care formaţiunea condusă de Eugen Tomac ar urma să le folosească în această campanie: dezvoltarea agriculturii şi crearea de noi locuri de muncă.

Totodată, este punctată ideea că România are nevoie de o schimbare. PMP doreşte să reîntărească ideea că este „partidul în blugi”: toţi politicienii din afiş sunt îmbrăcaţi în jeanşi şi poartă cămăşi albe.

„Este un afiş curajos, care se pliază bine pe liniile de mesaj ale PMP de până acum. Prezentarea politicienilor într-o manieră de afiş de cinema se doreşte o încercare de ieşire din paradigma clasică a comunicării de campanie. Avem de-a face cu o comunicare mai apropiată de public şi de modelul comercial. Prezenta Elenei Udrea in afis va face ca materialele electorale să fie remarcate de public şi să fie dezbătute în spaţiul mass media”, spune Art Director-ul Tudor Dumitraşcu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În opinia specialistului în comunicare politică Bogdan Dospinescu, plasarea Elenei Udrea ca figura centrală a campaniei PMP nu este intamplatoare. „Este politicianul cu cea mai mare notorietate din Mişcarea Populară şi se bucură de o imagine foarte bună în rândurile electoratului propriu. Trecerea sa de la PDL la PMP a revitalizat partidul, după o perioadă în care intrase într-un con de umbră, şi face ca acum să spere la obţinerea unui scor cu două cifre. Pe lângă susţinerea lui Traian Băsescu, Udrea este principalul cârlig pentru electorat”, a declarat Dospinescu.

Victor Ponta este şi el personajul principal al campaniei PSD

Ideea de a avea un personaj important al partidului în centrul campaniei electorale pentru europarlamentarele din 25 mai se regăseşte şi la alte partide. Social-democratul Victor Ponta este şi el element principal în campania de comunicare a PSD. Afişele electorale care au împânzit diverse localităţi din ţară îl arată pe Victor Ponta alături de candidaţi ai partidului sau chiar singur transmiţând mesaje către electorat.

Analistul politic Cristian Călugăru, pune această strategie de comunicare pe seama faptului că bătălia politică a devenit mult mai personalizată, iar candidaţii pentru europarlamentare au o notorietate mai scăzută.„Confruntarea electorală nu se poartă în cheie ideologică. Practic, avem de-a face cu o personalizare a bătăliei politice. Este, deci, firesc ca partidele să se folosească de liderii cunoscuţi şi care se bucură de încredere în rândurile electoratului propriu pentru a se promova. Această tendinţă este naturală şi, doar în cazurile partidelor fără lideri, se insistă pe ideea de grup sau pe mesaje generale. Exemplul cel mai bun este Forţa Civică, unde Mihai Răzvan Ungureanu nu numai că s-a pus în centrul tuturor afişelor, ci şi ca vârf de listă, deşi a anunţat că nu-şi doreşte un post la Bruxelles, urmând să se retragă”, a declarat Călugăru.

Sondajele confirmă creşterea PMP odată cu venirea Elenei Udrea

Odată cu trecerea Elenei Udrea la PMP, formaţiunea politică a crescut de la un scor electoral de 4% (atât cât avea PMP la mijlocul lunii ianuarie) la un nivel de încredere din partea electoratului care atinge 10% - 11% (inceputul lunii martie). Mai mult, ultimul sondaj IRES indică PMP la egalitate cu PDL. Cifrele, cu diferenţe mici, sunt prezente şi în sondajele altor institute, cum ar fi CSOP şi INCSOP.

Toate arată PMP în urcare, de la 4% în ianuarie, până la 10-11% în martie, respectiv PDL în scădere accelerată de la 17-18% în ianuarie, până la 10-13% în martie.

87% din votanţii PMP cred că Udrea este motorul partidului

Un sondaj CSOP realizat în martie arată că majoritatea covârşitoare a susţinătorilor Partidului Mişcarea Populară văd în Elena Udrea principalul motor al formaţiunii. 77% dintre ei cred că este lider puternic, 87% că este competentă, iar 84% cred că nu renunţă niciodată şi realizează ce îşi propune. Practic, aceste cifre o indică pe Elena Udrea drept liderul de facto al partidului.

Prin comparaţie, acelaşi sondaj CSOP arată că favorabilitatea lui Vasile Blaga în PDL este de numai 47%, mai puţin de jumătate dintre votanţii democrat-liberalilor considerând că prezenţa fostului ministru de Interne în fruntea partidului este de bun augur.